Cloud Computing / Edge, Enterprise Software — April 27, 2026 at 11:13 am

Campari Group își optimizează operațiunile globale cu ajutorul soluțiilor SAP

by

SAP anunță finalizarea cu succes a implementării soluțiilor SAP Cloud ERP Private în cadrul Campari Group, marcând o etapă importantă în transformarea digitală a companiei. Noua platformă integrează capabilități de inteligență artificială și planificare bazată pe date, cu scopul de a eficientiza lanțul de aprovizionare, de a optimiza costurile operaționale și de a asigura distribuția continuă a produselor în peste 190 de țări.

SAP

În România, industria băuturilor spritoase are un impact economic semnificativ, cu o contribuție anuală la PIB de 966 mil. euro și 23.000 de locuri de muncă susținute la nivel național în 2024, conform unui studiu realizat de Roland Berger, la solicitarea Asociației Spirits Romania .

Cu sediul în Milano, Campari Group este un lider global în industria băuturilor spirtoase, cu un portofoliu de peste 50 de branduri premium – printre care Aperol, Campari, Espolòn, Wild Turkey, Courvoisier și Grand Marnier – și 24 de unități de producție la nivel mondial.

„Prin adoptarea RISE with SAP, ne-am aliniat la cel mai recent nivel de inovație oferit de SAP Cloud ERP Private, inclusiv capabilitățile AI integrate în platformă. În prezent avem capacitatea de a remodela procesele în linie cu evoluția businessului, de a îmbunătăți planificarea și de a eficientiza lanțul de aprovizionare, garantând distribuția continuă a produselor la nivel global. Modelul de procese centralizat pe care l-am adoptat ne permite să creștem productivitatea și să reducem constant costul total de proprietate (TCO)”, a declarat José Silva, Group Head of IT la Campari Group.

Implementarea realizată de Campari Group stabilește o arhitectură digitală end-to-end construită pe o bază solidă de transformare, inteligență artificială integrată, unificarea datelor și guvernanța infrastructurii IT.

• La bază, compania unifică ariile de finanțe, supply chain, marketing și resurse umane prin soluțiile SAP Analytics Cloud, SAP Integrated Business Planning, SAP Datasphere, precum și SAP Business Technology Platform. Acest ecosistem creează o fundație integrată pentru planificare, analiză și dezvoltarea de aplicații.
• Inteligența artificială integrată în soluțiile SAP îmbunătățește atât operațiunile, cât și experiența angajaților. În cadrul soluțiilor SAP SuccessFactors, angajații utilizează soluția Joule și AI-ul integrat pentru a-și stabili și monitoriza obiectivele, în timp ce soluțiile SAP Concur automatizează procesarea cheltuielilor. Funcționalitățile asistate de AI eficientizează postarea comenzilor și înregistrarea plăților, îmbunătățesc procesul decizional și optimizează costurile operaționale.
• De asemenea, Campari Group implementează soluția SAP Business Data Cloud pentru a unifica datele provenite din aplicațiile SAP și aplicațiile terțe, oferind informații relevante și bazate pe context, în timp util, fără a compromite logica de business existentă.
• În final, compania a adoptat și soluțiile SAP LeanIX pentru a cartografia interdependențele dintre aplicații, procese și responsabili de business, facilitând decizii mai agile și mai bine fundamentate.

Vizitează SAP News Center. Află noutățile SAP pe LinkedIn și Bluesky.