Statutul de mamă care lucrează schimbă, în cele mai multe cazuri, ordinea priorităților din viața profesională, după cum arată datele celui mai recent sondaj derulat de eJobs România alături de Fundația Mamaz. 40% dintre participante spun că, de când au devenit mame, prioritățile lor profesionale s-au schimbat, iar acum programul flexibil sau chiar remote este o condiție eliminatorie când vine vorba de angajare.

29% au început să pună mai mult preț pe stabilitate decât pe avansare rapidă, iar pentru 18% pachetul salarial a devenit și mai important decât în trecut, ca urmare a creșterii volumului de cheltuieli. Alte criterii pe care un loc de muncă ar trebui să le bifeze sunt cultura organizațională care să susțină familia (fără ore suplimentare), proximitatea sediului de casă sau grădiniță, asigurare medicală extinsă și un manager înțelegător.
Această listă extinsă vine pe fondul obstacolelor de care spun că s-au lovit la revenirea în activitate, după concediul de maternitate. 44% spun că le-a fost dificil să gestioneze programul (grădiniță / bonă vs. orele de muncă), 23% au fost afectate de lipsa de somn și de oboseala cronică, în timp ce 29% au avut probleme în a-și recâștiga încrederea în abilitățile lor profesionale, în a se reintegra în echipă și a înțelege noua dinamică de la birou.
23% spun că au resimțit o schimbare negativă în relația cu managerul direct, fie în sensul apariției unei stări de tensiune pentru le-a scăzut nivelul de disponibilitate, fie în sensul în care managerul este mai distant și par să fi dispărut oportunitățile de avansare pe care le aveau înainte de a deveni mame.
Ușor diferită este însă perspectiva în ceea ce-i privește pe colegi. 26% au răspuns că simt o ușoară frustrare din partea lor când trebuie să plece fix la finalul programului, iar 13% se simt chiar izolate pentru că nu mai fac parte din cercul social de la birou. Doar 19% se simt susținute și spun că, atunci când au urgențe cu copilul, colegii preiau din sarcinile lor.
Întrebate dacă simt că parcursul lor profesional a stagnat sau a încetinit de când au devenit mame, 46,8% au răspuns că au pus cariera pe pauză în mod deliberat, iar 19,6% că angajatorul a fost cel care a pus frână evoluției lor. 23,8% spun că au continuat să avanseze în același ritm, iar 9,9% că, dimpotrivă, au devenit mai eficiente și au promovat.
Sondajul a fost realizat de eJobs România în parteneriat cu Fundația Mamaz în perioada aprilie – mai 2026, pe un eșantion de 1.200 de respondente. Dintre acestea, 75% sunt mame și lucrează.

























