Quartz Matrix organizeaza conferința Digital&Sustenabil, eveniment dedicat transformării digitale, tehnologiei și sustenabilității din regiunea Moldovei. Conferința va avea loc în perioada 8–9 octombrie 2026, la Hotel Internațional Iași, și va reuni lideri din mediul de afaceri, reprezentanți ai administrației publice, experți în tehnologie, mediul academic și parteneri ai industriei IT.

Conferința Digital&Sustenabil 2026 și-a consolidat poziția ca platformă de dialog între companii, instituții publice și furnizori de tehnologie, facilitând schimbul de experiență și prezentarea celor mai noi tendințe din domeniul digitalizării.
Pe parcursul celor două zile, participanții vor avea acces la sesiuni plenare, prezentări susținute de specialiști recunoscuți, studii de caz, paneluri de dezbatere și oportunități extinse de networking cu lideri din industrie și reprezentanți ai unor companii naționale și internaționale.
Digital&Sustenabil 2026 își propune să evidențieze modul în care tehnologia contribuie la creșterea competitivității organizațiilor și la dezvoltarea unor modele de business sustenabile.
Conferința va pune accent pe exemple reale de implementare, proiecte de succes și soluții care răspund provocărilor actuale din mediul economic și instituțional.
Evenimentul este dedicat managerilor, directorilor executivi, specialiștilor IT, directorilor de operațiuni, responsabililor de sustenabilitate, reprezentanților administrației publice, mediului universitar și tuturor profesioniștilor interesați de transformarea digitală și inovație.
Programul complet al conferinței, lista speakerilor invitați, partenerii ediției 2026 și perioada oficială de înscriere vor fi comunicate în săptămânile următoare.

























