Peste 8.200 de joburi au fost postate anul acesta de angajatorii din sectorul medical privat, atât pentru medici și asistente, cât și pentru personal auxiliar din zona administrativă a clinicilor private.
Cele mai multe poziții deschise în prezent pe eJobs.ro pentru personalul medical sunt de asistent medical generalist, asistent medical pentru fizioterapie, medic dermatolog, cardiolog, diabetolog, medic pentru medicină de familie sau medic pentru medicină internă. Sunt, de asemenea, posturi disponibile pentru medici stomatologi sau tehnicieni dentari. Acestea sunt doar joburile care se adresează candidaților cu pregătire medicală, însă, separat, pentru același domeniu, mai sunt scoase în piață și poziții din departamente auxiliare ale clinicilor medicale, precum recepționer, reprezentant de vânzări ori contabil.
Candidații cei mai căutați de clinicile medicale din străinătate sunt, de asemenea, asistenții medicali, dar și medicii diabetologi și de nutriție, cardiologii, medicii de familie și cei de medicină internă. Cele mai multe oferte vin din partea angajatorilor din Germania, Irlanda, Franța, Belgia și Italia.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă, la nivel național, pentru un asistent din sistemul privat este de 6.000 de lei, iar pentru un medic de 12.000 de lei. Datele arată însă diferit cu mult dacă le comparăm cu cele din străinătate, unde un asistent medical pornește de la 2.500 de euro pe lună, în timp ce un medic specialist pleacă de la 5.000 de euro pe lună, dar poate depăși cu ușurință pragul de 10.000 de euro lunar, în funcție de specializare (chirurgie, ATI, cardiologie), de numărul de ore lucrate sau de regimul de colaborare.
Și în ceea ce privește numărul de aplicări, domeniul medical rămâne unul nișat. Din cele peste 8,3 milioane de aplicări înregistrate de la începutul anului, 500.000 au mers către joburile din zona medicală. Nici pentru străinătate interesul nu este mai mare, în condițiile în care joburile postate de angajatorii din afara țării nu au adunat mai mult de 1.200 de aplicări din ianuarie și până acum.
Conform datelor Jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din România și parte a eJobs.o, anul acesta, instituțiile medicale publice au scos 1.600 de posturi noi pentru medici, asistenți medicali, infirmieri, precum și personal auxiliar.


























