EDUCATIE / JOB — September 17, 2026 at 12:39 pm

Business Forward accelerează adopția AI

by

Selecția pentru programul Avansat Business Forward s-a încheiat, iar 25 de companii din România vor intra în etapa de accelerare a programului. Acestea vor lucra direct cu experți și mentori pentru a identifica soluțiile de business ce pot fi adresate prin tehnologie și pentru a-şi construi un Plan de Transformare Tehnologică.

Vizual
Cifrele arată clar dimensiunea decalajului: doar 5,2% dintre companiile din România folosesc tehnologii AI, de aproape 6 ori mai puțin decât media europeană de 30% și de 8 ori mai puțin decât Danemarca, liderul UE cu 42% (Eurostat, 2025). Pentru companiile românești, decalajul de adopție față de piețele europene devine astfel tot mai greu de recuperat pe măsură ce utilizarea tehnologiilor AI și digitale se extinde.

Business Forward a fost construit pentru a răspunde unei nevoi concrete a companiilor românești: nu doar acces la informație despre AI și digitalizare, ci sprijin pentru a înțelege ce tehnologii au sens pentru propriul business, unde pot fi aplicate și cum pot fi implementate.

Fiecare dintre cele 25 de companii va beneficia de aproximativ 12 ore de consultanță individuală, oferite de cei 7 Lead Experts ai programului. Aceștia vor lucra împreună cu antreprenorii pentru a înțelege problemele și oportunitățile din business și pentru a construi un Plan de Transformare Tehnologică.

Trecerea de la nevoia de business la nevoia de tehnologie va fi facilitată de 5 ore de mentorat tehnic pentru fiecare companie, oferite de 25 de experți în AI și tehnologii digitale. Mentorii vor ajuta companiile să evalueze opțiunile disponibile și să înțeleagă ce soluții sunt potrivite pentru nevoile identificate.

Companiile selectate provin din domenii precum producție, industrie & construcții, comerț, distribuție, alimentație & logistică, servicii, consultanță & tehnologie și au, în medie, o cifră de afaceri de 3,2 milioane de euro și 37 angajați.

Printre direcțiile de transformare identificate de companii se numără automatizarea proceselor operaționale, folosirea AI pentru vânzări și marketing, digitalizarea producției, optimizarea logisticii și integrarea datelor pentru luarea deciziilor.