Smartree a încheiat primul semestru al anului 2026 cu o creștere de 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția pozitivă s-a reflectat la nivelul tuturor ariilor de business ale companiei, pe fondul interesului crescut al organizațiilor pentru eficientizarea și digitalizarea proceselor de HR.
Digitalizarea HR evoluează dincolo de automatizarea activităților administrative, către o abordare în care tehnologia, datele și expertiza trebuie să funcționeze împreună. Pentru companii, miza este simplificarea activității, păstrând în același timp acuratețea și conformitatea proceselor.
„Rezultatele primului semestru arată că organizațiile au nevoie de instrumente care să simplifice activitatea echipelor de HR și să conecteze informațiile relevante. Într-un domeniu în care gestionăm date sensibile și activități critice pentru organizații și angajați, eficiența trebuie să vină împreună cu acuratețe, stabilitate și siguranță. Acestea rămân criterii esențiale în modul în care construim serviciile și produsele Smartree”, declară Nicoleta Mihaiu, CEO Smartree.
În prima jumătate a anului, Smartree a continuat investițiile în platforma proprie și în integrarea acesteia cu sistemele utilizate de clienți, urmărind simplificarea fluxurilor de lucru și reducerea activităților repetitive.
Adopția si utilizarea inteligenței artificiale fac parte din această direcție, în special în zonele în care pot prelua sarcini repetitive și pot oferi specialiștilor mai mult timp pentru activități cu valoare adăugată. Pentru Smartree, tehnologia rămâne însă un instrument care completează expertiza specialiștilor, într-un domeniu în care corectitudinea și capacitatea de a gestiona situații particulare sunt esențiale.
Securitatea datelor reprezintă, la rândul său, o componentă importantă. Smartree operează în conformitate cu standarde și acreditări internaționale care susțin un nivel ridicat de guvernanță și management al riscurilor, necesare în gestionarea datelor sensibile specifice activităților de HR
Pentru cea de-a doua jumătate a anului, Smartree își propune să mențină ritmul de creștere și să își consolideze poziția pe piața locală, urmărind în același timp oportunitățile generate de transformările din zona de HR și tehnologie.



























