Expert IT — February 13, 2016 at 12:43 pm

5 motive pentru a alege o platformă eLearning pentru instruirea angajaților

by

angajatiPlatforma AeL de instruire, în sistem Software as a Service (SaaS), instruiește angajații rapid, eficient și ieftin

Succesul unei companii depinde în mare măsură de gradul de inovare, de adaptarea la cerințele actuale ale pieței, dar mai ales de profesionalismul angajaților. Tocmai pentru că pregătirea angajaților are impact direct asupra performanțelor unei companii, tot mai mulți manageri și directori HR sunt preocupați de instruirea continuă a acestora, cu ajutorul unor soluții informatice de tip eLearning.

viroel-jigman“Bazată pe cele mai noi principii educaționale și tehnologii, platforma de instruire de tip eLearning AeL, dezvoltată de SIVECO este un veritabil „instructor” digital, ce asigură perfecționarea, evaluarea și gestionarea instruirii angajaților, într-un mediu sigur. Pentru angajați, platforma AeL înseamnă a învăța mai mult, într-un timp mai scurt. Pentru companie, AeL înseamnă reducerea costurilor, dat fiind că angajații pot învăța oricând, de oriunde, accesarea cursurilor făcându-se foarte simplu, online”, declară Viorel Jigman, manager departament AeL, SIVECO România.

Iată care sunt criteriile de bază după care o companie își poate alege soluția potrivită de instruire onlinepentru angajații săi:

1. Managerii și cei care coordonează instruirea angajaților să se orienteze spre utilizarea unor soluții care să asigure un transfer rapid de cunoștințe, la costuri mai mici față de instruirea tradițională. Platforma online AeL oferă instruirea angajaților într-un timp scurt, cu reducerea semnificativă a costurilor față de instruirea tradițională. Companiile pot opta pentru folosirea platformei AeL și în sistem SaaS (Software as a Service), înlăturându-se astfel complet costurile asociate cu achiziționarea de echipamente hardware și licențe, plata făcându-se pentru utilizarea efectivă a sistemului.

2. Platforma trebuie să permită instruirea oricând, pentru oricine are permisiunea de a accesa sistemul, de oriunde în lume. Folosind AeL, fiecare angajat își poate planifica instruirea în funcţie de prioritățile sale, alocându-și timp zilnic pentru studiu. Platforma educațională AeL poate fi folosită ca parte a unei strategii de instruire de tip “blended learning”. Aceasta presupune că angajații pot parcurge în cadrul sistemului o serie de cursuri, urmând apoi să își definitiveze cunoștințele prin sesiuni de instruire tradițională, workshop-uri aplicate sau testare practică. Strategia acesta se dovedește una câștigătoare deoarece are în vedere și interacțiunea umană, pe care platforma AeL nu își propune să o elimine.

3. Platforma AeL permite crearea de cursuri complexe, datorită editorului de cursuri pe care îl oferă. Materialele de instruire interactive pot îngloba resurse de tip text, poze, video, audio, animații Flash, clipuri YouTube, Vimeo, Ted sau prezentări slide-show. Cursurile create pot rula pe orice tip de dispozitiv, indiferent de sistemul de operare: laptop, tabletă sau smartphone.

4. Platforma AeL se integrează nativ cu sistemele de bază folosite în majoritatea organizațiilor, cum ar fi managementul utilizatorilor sau email.

5. Managerii trebuie să acorde o atenție specială serviciilor pe care le pune la dispoziție furnizorul platformei. Fie că este vorba de consultanța inițială, prin care se determină nevoile companiei și funcționalitățile dorite, fie că este vorba de faza implementare, instruirea utilizatorilor sau suport tehnic, toate au pondere importantă în determinarea gradului de folosire ulterioară a platformei.