INTERVIU — June 6, 2016 at 5:34 pm

Giuseppe Gorla, Accenture: Diviziunea digitală este o consecinţă a lipsei de conectivitate şi a lipsei de securitate.

by
17
Giuseppe Gorla, Infrastructure Consulting Managing Director for CEE Region, Accenture

Compania Accenture a avut, în cadrul conferinţei CIO Council, o prezentare legată de elementele care definesc deja itinerariul umanităţii către viitorul univers digital. Iar una din afirmaţiile cele mai puternice a fost aceea că în cadrul economiei digitale câştigătorii vor fi acele companii care vor pune oamenii pe primul loc.

Conform Accenture, există în mod clar la ora actuală cinci tendinţe majore care pregătesc terenul pentru trecerea la economia digitală.

O primă tendinţă este aceea de automatizare inteligentă. Este vorba de pregătirea pe scară largă a interacţiunilor cu mediul digital. O a doua tendinţă este aceea a forţei de muncă adaptabile. Termenul semnifică nevoia şi chiar imperativul fluidizării structurilor rigide existente astăzi pe piaţa muncii.
O a treia tendinţă a fost botezată „Platform economy”. Termenul ascunde, de fapt, reproiectarea întregii economii globale pe baza unei arhitecturi în cadrul căreia proiectarea de noi produse să se facă exclusiv conform noilor cerinţe ale consumatorilor. A patra tendinţă este cea denumită „Predictable Disruption” şi ascunde, de fapt, nevoia elaborării de strategii pentru prevederea următoarelor tendinţe disruptive care vor apărea în societate.
În fine, a cincea tendinţă a fost botezată „Digital Trust”. Termenul înseamnă, mai exact, elaborarea de strategii pentru înţelegerea şi mai buna evaluare a riscurilor într-o lume digitală. În acelaşi timp, înseamnă elaborare de strategii pentru generarea de încredere între diversele componente ale ecosistemului digital din punct de vedere al protecţiei. Pe marginea acestei din urmă tendinţe, revista Club IT&C a stat de vorbă cu Giuseppe Gorla, Infrastructure Consulting Managing Director for CEE Region, Accenture.

Club IT&C: Unul din cele mai interesante aspecte din prezentarea dumneavoastră mi s-a părut cel legat de construirea încrederii într-un univers digital. Cum se poate realiza aşa ceva într-o lume dominată, conform evidenţelor, de lipsă de încredere?
Giuseppe Gorla: Sunt de acord cu aprecierea dumneavoastră. Când vorbim de încredere digitală vorbim, de fapt, despre percepţia pieţei vizavi de o companie. Clientul final sau oamenii care interacţionează cu firma respectivă sunt conştienţi că firma colectează date despre ei care să ajute la mai buna înţelegere a nevoilor lor. Încrederea digitală înseamnă, aşadar, faptul că se acceptă colectarea acestor informaţii şi faptul că astfel de informaţii vor fi folosite la îmbunătăţirea produselor şi serviciilor oferite acestor clienţi. Pe de o parte, încrederea digitală înseamnă protejarea datelor, pe de alta înseamnă gestionarea datelor clienţilor de o manieră care să adauge valoare pentru aceşti clienţi. Într-un univers digital, companiile încep să lucreze în ecosisteme întregi în care interacţionează şi nu doar într-o pătrăţică izolată. Revenind la întrebare, există seturi de instrumente pe care companiile le pot folosi ca să realizeze analize de înţelegere a percepţiei pieţei vizavi de ele, urmate de acţiuni de îmbunătăţire a acestei percepţii.

Club IT&C: Bun, într-un astfel de context al construirii încrederii, cât de mult pot să ajute acţiunile guvernelor de tipul viitorului acord privind securitatea şi confidenţialitatea datelor personale procesate între Europa şi Statele Unite ?
Giuseppe Gorla: La nivel guvernamental, securitatea înseamnă identitate digitală. La ora actuală, multe ţări din Europa încep propriile programe de identitate digitală. Fiecare cetăţean va avea, pe lângă identitatea clasică şi una digitală. Este un spaţiu complet nou pe care îl pot acoperi statele, dar şi alţi jucători. De exemplu, băncile iau serios în considerare posibilitatea de a deveni furnizori de identitate digitală, fructificând încrederea pe care oamenii le-o acordă din punct de vedere al gestionării banilor lor. Este o zonă complet nouă de servicii care pot fi abordate de bănci și de alte entităţi.

Club IT&C: Este posibil ca un atac cibernetic asupra unei bănci aflate în era digitală să producă mai multe daune, din punct de vedere al încrederii digitale cel puţin, decât în situaţia actuală, în care abia intrăm într-o astfel de eră?
Giuseppe Gorla: Aş aprecia mai degrabă că nu. De ce? Deoarece situaţiile sunt complet diferite. Desigur, atacurile vor continua să fie grave, însă pentru mine nu este esenţial riscul, ci esenţiale sunt dimensiunile atacului. În lumea fizică, banii furaţi necesită limitări fizice. Într-o eră digitală, aşa ceva
nu va mai fi la fel de evident. În plus, băncile se numără printre cei mai activi jucători care îşi iau măsuri de protecţie în mod proactiv.

Tech Vision 2016 Infographic

 

 

 

 

 

 

 

Club IT&C: Leitmotivul prezentării dumneavoastră a fost acela al „Oamenilor pe primul loc” în pregătirea erei digitale. Înseamnă acest leitmotiv şi dezvolt
area de noi capabilităţi umane în pregătirea unei astfel de ere?

Giuseppe Gorla: Fără îndoială că da. Cred că acoperirea diviziunilor digitale reprezintă una dintre priorităţile guvernelor la nivel naţional.
Diviziunea digitală este o consecinţă a lipsei de conectivitate şi a lipsei de securitate. În termeni de abilităţi, transformarea digitală necesită anumite capabilităţi în companii. Printre ele se numără cu siguranţă analiza de date, robotica, cognitive computing, machine learning, şi aşa mai departe. De aceea am şi definit una din tendinţele viitorului legată de forţa de muncă cu termenul de „Forţă de muncă adaptabilă”. Va fi nevoie tot mai acută de fluidizarea proceselor de instruire a oamenilor pentru viitorul digital.
Club IT&C: În cadrul Accenture aveţi ca arie de responsabilitate Europa de Est. Cât de mult este pregătită această regiune pentru era digitală?
Giuseppe Gorla: Aş vrea să vorbesc mai întâi despre oameni şi apoi despre regiune. Trebuie să luăm în considerare investiţia uriaşă pe care Accenture a făcut-o în România, deoarece noi credem că în România sunt mulţi tineri inteligenţi şi cu abilităţi foarte bune dezvoltate.
Avem la ora actuală 2500 de angajaţi în cinci oraşe. Sunt oameni care lucrează intens la fructificarea la maxim a IT-ului în pregătirea viitorului. Pentru mine, România este o ţară cu ritm rapid de creştere din punct de vedere al trecerii la universului digital. Este greu de apreciat o situaţie generală a Europei de Est deoarece există atitudini şi culturi diferite.
Cu siguranţă acele ţări unde sentimentul de diseminare a cunoştinţelor este mai accentuat sunt cele mai pregătite pentru un viitor digital.
Până la urmă, fiecare ţară îşi dezvoltă propriul itinerar de transformare digitală şi pregătire pentru era viitorului.