Pharma & Health — October 28, 2016 at 8:33 am

Catrinel Hagivreta, CEO MEDIjobs: MEDIrecruit schimbă recrutarea din domeniul medical.

by
Fondatorii Medijobs
Numărul specialiștilor medicali care finalizează studiile și își doresc o carieră medicală în țară sau al celor care își doresc să revină în țară să profeseze este în continuă creștere. Această nevoie, aliniată cu cea de dezvoltare a companiilor medicale, sunt conectate de MEDIjobs pe prima platformă online din România dedicată recrutării din domeniul medical. Acum, MEDIjobs lansează cea mai avansată soluție de recrutare medicală la nivel european: MEDIrecruit.

„România se află în topul țărilor din lume ca număr de absolvenți de studii medicale. Prin lansarea acestei platforme am dorit să răspundem nevoii din ce în ce mai mari de recrutare pentru posturile de medici, care sunt greu de soluționat prin publicarea unui simplu anunț. În plus, înregistrăm în jur de 2-3 solicitări pe lună de la medici români care lucrează în străinătate, dar doresc să revină în țară”, a declarat Catrinel Hagivreta, co-fondator și CEO MEDIjobs(foto).

MEDIrecruit revoluționează modul în care se desfășoară procesul de recrutare din domeniul medical și rezolvă toate aspectele dificile printr-un algoritm tehnic avansat: soluția preia nevoia de recrutare a clinicii medicale, automatizează procesul de “matching” (potrivire) al candidaților relevanți, iar o selecție după 5 criterii a acestor candidați este trimisă angajatorului după ce se parcurge un proces amănunțit de pre-screening (pre-aprobare).

„Proiectul pe care noi îl lansăm astăzi schimbă recrutarea din domeniul medical așa cum o cunoaștem în prezent. Inovația noastră, MEDIrecruit, are potențialul să devină un pionier al tehnologiei chiar la nivel global, având în vedere că în acest moment nu mai există nicio soluție asemănătoare pe alte piețe, în Europa sau chiar SUA. Soluția pe care noi o propunem, MEDIrecruit, s-a aflat în teste încă din luna august 2016, timp în care a generat contracte de peste 10.000 de euro”, a adăugat Catrinel Hagivreta.

Clinicile își doresc să externalizeze cu totul procesele de recrutare, având garanția că într-un timp scurt primesc selecția doar a candidaților potriviți, din punct de vedere al competențelor profesionale, comportamentale, inclusiv, a veniturilor financiare dorite.

Odată cu lansarea platformei MEDIrecruit, aproape întreaga experiență de recrutare se desfășoară online: o clinică sau un spital, oriunde s-ar afla, solicită și primește în termen de 14 zile direct în contul din medijobs.ro o listă scurtă de 3-5 candidați care corespund cerințelor, selectați special dintr-o bază de date de peste 8.000 de specialiști medicali. În etapa următoare, candidații și angajatorii sunt lăsați să-și stabilească singuri interviul, cu ajutorul unui calendar digital disponibil, de asemenea, în platformă.

„De când am lansat MEDIjobs, am fost constant în legătură cu utilizatorii, primind astfel informații utile despre platformă și nevoile lor specifice. Astfel, am înțeles mult mai bine aspectele particulare ale domeniului, ale candidaților și companiilor deopotrivă, am aflat lucruri noi sau ni s-au confirmat probleme pe care le cunoșteam deja. Pe baza reacțiilor lor, am creat un proces de recrutare complet și complex, într-un format digital, la care am adăugat abordarea personală cu care MEDIjobs și-a obișnuit deja clienții”, a spus George Hagivreta, co-fondator și Managing Partner MEDIjobs(foto).