Esential — April 25, 2017 at 10:13 am

Un proces necesar

by

Transformarea către universul digital are tot felul de conotaţii. Una dintre ele, poate mai puţin aşteptată, este aceea a necesităţii “educării” tehnicienilor în sensul dobândirii de către aceştia a abilităţilor necesare legate de comunicare, discuţii, argumentaţie etc., adică aşa-numitele “soft skills”.

backgroundDe ce e nevoie de aşa ceva? Deoarece personalul tehnic dintr-o companie se află acum mai mult ca oricând în avangarda întregului fenomen denumit transformare digitală, prin însuşi faptul că această transformare se bazează extrem de mult pe tehnologii noi. Iar astfel de tehnologii trebuie explicate celorlalţi membri ai personalului companiei, într-un limbaj accesibil acestora şi suficient de comun ca să fie înţeles de către oricare specialitate profesională.

Studii desfăşurate la nivel globală arată că situaţia în care personalul tehnic nu dispune de abilităţile “soft” necesare pentru comunicarea cu alţi angajaţi este cel mai des întâlnită în companiile de pretutindeni, indiferent de dimensiunea respectivei companii. O astfel de situaţie a generat, de altfel, şi un sentiment de frustrare pe piaţă legat de angajarea de noi oameni pe poziţii tehnice care să dispună, în acelaţi timp, şi de soft skills.

Ce este de făcut în atari condiţii? Experţii în resurse umane, şi nu numai, spun că metoda cea mai bună în actualele condiţii, în care paradigmele de funcţionare ale companiilor se schimbă cu repeziciune, nu este aceea a căutării la nesfârşit de oameni care să îmbine cu succes abilităţile tehnologice “dure” cu cele sociale “moi”, ci aceea de trecere la adevărate programe de coaching şi chiar mentoring intern în zone precum comunicarea şi, de ce nu?, arta conversaţiei.

Opinia larg răspândită actualmente este aceea că astfel de roluri de coach sau mentor ar trebui alocate directorului de comunicare şi relaţii publice din firmă sau, dacă acesta nu există, directorului de resurse umane. Unii merg mai departe şi susţin ideea invitării membrilor echipei tehnice la diverse şedinţe ale celorlalte departamente. Ideea este de a permite tehnicienilor să ia parte la “valul unei conversaţii deschise”, deoarece, până la urmă, toată lumea are ceva interesant de spus. Motivul din spatele unei asemenea idei? Tehnicienii tind să fie extrem de concentraţi doar pe sarcina pe care o au de rezolvat, fapt care îi descurajează să ofere explicaţii novicilor în privinţa misiunii lor.

Tocmai deoarece tehnologia se află într-o continuă schimbare, devine tot mai imperativ pentru buna funcţionare a oricărei afaceri ca toată lumea dintr-o companie să înţeleagă că această schimbare a devenit constanta vieţii, iar odată cu ea a devenit constantă şi nevoia de schimbare a fiecărei persoane în parte. În plus, de ajutor pot fi aici şi investiţiile în programe de tip e-learning, în care angajaţii, cu precădere cei din zona tehnică, să înţeleagă că ei înşişi sunt responsanbili pentru propria dezvoltare personală.