Business — April 4, 2018 at 2:12 pm

Ivanti extinde echipa de dezvoltare software

by

Ivanti Romania (2)Ivanti, compania internațională care oferă servicii IT pentru gestionarea și securizarea eficientă a proceselor de lucru din cadrul companiilor, anunță extinderea prezenței sale din România pe segmentul cercetării și dezvoltării IT.

Ivanti România este o prezență puternică pe piața de IT locală atât prin intermediul resurselor și know how-ului globale Ivanti, cât și prin intermediul RES Software, companie înființată în România în anul 2015 și integrată la finalul anului trecut în cadrul Ivanti.

Pentru candidații competenți, pozițiile oferite de noi în domeniul cercetării și dezvoltării reprezintă o oportunitate excepțională de a se alătura uneia dintre companiile de software lider la nivel mondial, întrucât aceasta dezvoltă tehnologii inovatoare de securizare și asistență modernă a departamentelor de  IT”, a declarat Michael King, Vicepreședinte al departamentului Engineering din cadrul companiei Ivanti.

Astfel, Ivanti România a început procesul activ de recrutare de angajați pentru sectorul Cercetare și Dezvoltare (R&D), pentru birourile sale din Floreasca Business Park, București. De la absolvenți de inginerie la dezvoltatori specializați, de la experți în DevOps la experți Agile, oportunitățile de carieră sunt multiple și  atractive pentru candidați. Candidații selectați vor participa la dezvoltarea de soluții software de top în zonele de IT Asset Management (ITAM), IT Service Management (ITSM), securitate și Endpoint Management (EPM).

La nivel mondial, Ivanti furnizează soluții IT pentru securizarea, modernizarea și accelerarea operațiunilor de business a 27.000 de companii, prin intermediul tehnologiei și platformelor online de ultimă generație, și are 2.000 de angajați la nivel mondial, în 23 de țări. Compania Ivanti a fost înființată în 2017, în urma fuziunii dintre renumitele companii Landesk și HEAT Software și completată prin achizițiile companiilor Wavelink, Shavlik, AppSense, Xtraction Solutions, Concorde și RES Software.

Ivanti este un angajator modern, adept al egalității de șanse, care pune un accent deosebit pe realizarea unui echilibru optim între job și viața personală. Astfel, compania pune la dispoziția angajaților birouri de lucru în stil boutique, o parcare amplă, un abonament personal la sală și multe alte beneficii. Inginerii Ivanti din București se bucură, de asemenea, de programe structurate de formare și de un program de mentorat apreciat, care încurajează dezvoltarea personală în noi domenii de dezvoltare de software.

În cursul acestui an, Ivanti plănuiește să deschidă și un program de internship în colaborare cu mai multe universități de vârf cu profil tehnic din România.

„Pentru candidații potriviți pentru dezvoltarea de software, Ivanti oferă o oportunitate deosebită de carieră. Angajații companiei Ivanti beneficiază de unele dintre cele mai relaxate și moderne medii de lucru din România, susținute de un pachet de beneficii extrem de atractiv.” a declarat Alina Șandru, Directorul Departamentului de Engineering și Operațiuni Ivanti România.

Candidații interesați pot descărca mai multe informații despre oportunitățile de carieră Ivanti accesând pagina: https://www.ivanti.co.uk/company/careers.