Financiar-Bancar — January 25, 2019 at 11:35 am

Un an provocator pentru sectorul financiar

by

Digital TransformationÎn viziunea Fujitsu, anul 2019 va însemna pentru bănci completarea mutărilor către statutul de firme native cloud, în vreme ce sectorul asigurărilor va începe explorarea potenţialului oferit de IoT şi interfeţele programabile pentru aplicaţii.

Băncile s-au numărat printre primele organizaţii care au luat în serios agenda transformării digitale, după ce şi-au dat seama cât de mare este pericolul pentru existenţa lor ca entităţi dacă nu reuşesc să răspundă adecvat la ameninţările disruptive induse de nou-intraţii pe piaţă din zona de tehnologie. Şi firmele de asigurări răspund la astfel de ameinţări cu iniţiative interesante în zone precum IoT.

Conform Fujitsu, în acest an agenda băncilor va fi în mare măsură axată pe îndepărtarea de tehnologie scumpă moştenită şi apropierea de mediile cloud, cu toate implicaţiile care decurg de aici în termeni de agilitate, inovaţie şi eficienţă a costurilor. Ele vor începe în acest am să exploreze şi să valideze noi abordări bancare native cloud bazate pe interfeţe programabile pentru aplicaţii.

În acest scop, ele vor recurge tot mai mult la tehnici de dezvoltare software agile care, la rândul lor, vor antrena tot mai multe instalări de software în medii multi-cloud. Cum aproape 30 la sută din directorii IT din bănci intenţionează să îşi micşoreze investiţiile în infrastructuri IT masive şi centre de date, conform studiilor proprii Fujitsu, cloud-ul va deveni modelul preferat în termeni de înlocuire hardware şi software.

Pe lângă asta, cum instituţiile financiare au depus în ultimii ani eforturi legate de conformitatea internă cu mediile cloud şi de problemele de vulnerabilitate ale acestor medii, este de aşteptat ca mediul de cloud public să cunoască o adevărată explozie în zona financiară în 2019.

Băncile de dimensiuni medii vor tranzita tot mai mult către medii cloud comunitare diseminate, care solicită mai puţină expertiză internă. Pe lângă asta, Fujitsu se aşteaptă ca furnizorii de cloud public, dominaţi de AWS, Microsoft şi Oracle, să furnizeze noi nivele de capabilităţi platform-as-a-service (PaaS) pe lângă platformele infrastructure-as-a-service (IaaS), ceea ce va permite băncilor să facă primii paşi în construirea de aplicaţii native cloud.

Anul 2019 va însemna şi o rată crescută de adopţie a modelului open banking, datorită creşterii aşteptărilor clienţilor legate de experienţele bancare mai bune. Asta va însemna folosirea tot mai intensă de API-uri care permit dezvoltatorilor terţi să construiască aplicaţii şi servicii cu acces securizat la informaţiile financiare ale clienţilor. Nu toate băncile vor avea parte de o călătorie uşoară în acest sens, avertizează Fujitsu, deoarece instituţiile financiare tradiţionale sunt de aşteptat să întâmpine probleme în efortul de diferenţiere în noile ecosisteme trans-sectoriale.

Deschiderea către noi modele este de aşteptat să se extindă şi la sectorul de asigurări, unde este de aşteptat ca unii brokeri să înceapă să se îndrepte către un concept deschis de asigurări, ceea ce înseamnă împărţirea de informaţii legate de asigurări cu produse şi servicii din alte ecosisteme. În plus, sectorul de asigurări este de aşteptat să genereze câteva implementări interesante de IoT, ca urmare a dorinţei firmelor de profil de a folosi noile tehnologii pentru a micşora riscurile, simultan cu îmbunăţirea profitabilităţii şi a costurilor de operare.

O altă zonă interesantă pentru 2019, în opinia Fujitsu, va fi reprezentată de începutul maturizării tehnologiei blockchain în domeniul financiar-bancar, pe măsură ce criptomonedele şi/sau implementările de jurnale distribuite vor trece la următoarea etapă de maturitate. Este de aşteptat să apară multe proiecte experimentale blockchain, iniţial folosite în scopuri inter-bancare, plăţi machine-to-machine şi noi concepte de portofel digital.

În fine, o altă caracteristică a acestui an, conform Fujitsu, va fi aceea că va începe să se manifeste cu duritate lipsa talentelor. Pe măsură ce cerereade talente tehnologice va creşte, instituţiile financiare vor descoperi că le e tot mai greu să atragă şi să reţină talente IT cu abilităţi în special în zonele de inteligenţă artificială, cloud şi blockchain. Acest fapt va determina, probabil, firmele să-şi regândească strategiile de angajare şi training, dar şi să adopte metodologii colaborative de instruire personal în cadrul propriilor ecosisteme de parteneri. Iar pentru toate aceste firme, Fujitsu este gata să sară în ajutor, prin intermediul metodologiilor deja testate de firmă, al centrelor de excelenţă care promovează cele mai bune practici şi al reţelei globale de centre de transformare digitală.