Energie&Utilitati — July 12, 2019 at 1:14 pm

Energobit finalizează implementarea de echipamente SonicWall în toată rețeaua

by

Energobit, furnizor de servicii în domenul energiei și producător de echipamente electrice de voltaj scăzut și mediu, a finalizat recent implementarea unei infrastructuri ample de securitate SonicWall pentru protejarea celor două facilități de producție din Cluj-Napoca și Jibou, dar și a celor 16 puncte de lucru de la nivel național. În toată rețeaua lucrează în prezent peste 700 de angajați, dintre care 250 de ingineri.

LazarGabriel_Energobit“Încă de la început am decis că era nevoie de o schimbare majoră și de aducerea la zi a rețelei naționale informatice și de comunicații. Am ales SonicWall pentru performanțele foarte bune ale echipamentelor și pentru flexibilitatea de care echipa lor a dat dovadă în configurarea unei rețele atât de ample cum este cea a Energobit”, explică Gabriel Lazăr, IT Manager la Energobit.

Prima etapă a proiectului a durat aproximativ șase săptămâni, dar finalizarea completă a avut loc după aproximativ 12 luni, după cum era estimat inițial.

Datorită extinderii rețelei la nivel național a fost nevoie de modernizarea infrastructurii de comunicație și de securizarea acesteia astfel încât informațiile de la sediul central să poată fi accesate și de către angajații din teritoriu, în deplină siguranță. Din pachetul instalat fac parte echipamentele firewall NSA 5600 și NSA 3600, două dintre cele mai puternice dispozitive pentru monitorizarea permanentă a atacurilor cibernetice la nivelul unei rețele ample, cu multe ramuri.

După implementare, principalele beneficii obținute au fost mărirea vitezei de transfer a datelor, securitatea mult îmbunătățită, creșterea perioadei de timp în care rețeaua este funcțională la aproape 100%, obținerea unei imagini complete asupra infrastructurii naționale cu peste 700 de echipamente în rețea, integrate într-o singură platformă, o scalabilitate mult îmbunătățită datorită tehnologiilor SonicWall.