EDUCATIE / JOB, Networking — March 31, 2020 at 11:12 am

Soluție de învățământ la distanță, implementată în timp record la UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

by

teamsRăspândirea rapidă a noului coronavirus supune atât mediul economic, cât și pe cel educațional la un test de agilitate decizională pentru asigurarea continuității activității.

Datorită unei soluții pentru susținerea online a cursurilor, implementată și parametrizată în timp record de BRINEL, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a reușit să se numere printre primele instituții de învățământ superior din țară care și-au mutat activitatea în mediul online, cu scopul reducerii riscului epidemiologic de răspândire a infecției cu virusul SARS-Cov-2.

În cifre, soluția deservește peste 8000 de utilizatori (studenți și cadre didactice) având facilități de videoconferință, videoprezentare, prezentare colaborativă pe documente, partajare de documente și conținut video, audio și text, mergând cu până la 250 useri simultan sau chiar live streaming cu mii de participanți.

UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca folosește soluția de la mijlocul lunii martie, reușind păstrarea calității actului didactic și minimizarea riscurilor de răspândire a virusului.

“Universitatea a fost întotdeauna preocupată de siguranța comunității academice și a societății. Încă de la începutul epidemiei am decis să acționăm profilactic, prin continuarea activității didactice online. Am venit în sprijinul studenților noștri oferindu-le posibilitatea sa-și continua pregătirea, în aceleași condiții de calitate și rigurozitate, fără însă a fi expuși riscurilor nici ei, nici pacienții. A fost o provocare datorită complexității procesului didactic și a particularitaților învățământului superior medical. Vreau să mulțumesc noii echipe de management, cadrelor didactice și studenților care, prin implicarea și responsabilitatea de care au dat dovadă, au demonstrat că universitatea acționează ca o mare familie, solidară cu întrega societate civilă. Mulțumim, de asemenea, specialiștilor BRINEL care au răspuns cu promptitudine și seriozitate solicitării universității pentru dezvoltarea și implementarea acestui proiect”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”.

Proiectul, coordonat de Ovidiu Teodorescu – BRINEL, a fost finalizat în mai puțin de 2 săptămâni, fiind create în jur de 1000 de echipe de lucru (Team-uri), parametrizate în platformă și particularizate pe necesitățile universității.

Soluția tehnică are la bază platforma de comunicare Microsoft Teams și managementul identităților utilizatorilor prin Azure Active Directory de la Microsoft.