IT Efficiency / Sustainability — June 12, 2020 at 12:37 pm

Telemunca – de la beneficiu devenit necesitate

by

Ultimele luni de pandemie au marcat un pas revoluționar în materie de teleworking, forțând o tendință să devină o necesitate. Ceea ce companiile au vândut până în 2020 ca o componentă a pachetului de beneficii la angajare, în numai câteva săptămâni a devenit o stare de fapt. Iar dacă până nu demult angajații păreau singurii care puneau presiune pe opțiunea de a lucra chiar și parțial de acasă, iată că astăzi și angajatorii împărtășesc această aspirație.

telemunca-necesitate-cu-beneficiiOpțiunea angajaților de a lucra de acasă rămâne și în perioada următoare o variantă mai sigură pentru multe companii.

De ce trebuie să țină cont o companie atunci când angajații lucrează de acasă?

Trei din patru directori executivi își afirmă intenția, conform Gartner, de a păstra pe termen mediu opțiunea de muncă de la distanță. Același studiu arată că 1 din 4 directori intenționează ca minim 5%-10% dintre angajați, iar 1 din 6 au în plan ca 20% dintre angajații care până acum își desfășurau activitatea exclusiv de la birou să își continue activitatea de acasă și în perioada post-pandemică.

De cealaltă parte a baricadei, 98% dintre angajații care au lucrat de acasă în ultimele luni – cu toate inconvenientele inerente, precum lipsa interacțiunii directe cu colegii, factori casnici de distragere a atenției sau incapacitatea de a delimita spațiul profesional de cel privat – își doresc să păstreze această variantă de lucru pe termen lung, fie și doar parțial conform PC Mag.

Desigur, varianta lucrului de la distanță nu se poate aplica pentru orice domeniu de activitate, dar pentru multe companii de IT, consultanță, finanțe, educație, recrutare, arhitectură sau alte nișe creative, această nouă formulă a avut ocazia să își dovedească eficiența. Atât angajații, cât și angajatorii indică productivitatea crescută și costurile administrative mai reduse ca fiind beneficii comune.

Dar evident, nici un beneficiu nu vine fără o provocare. Deci, care sunt provocările?

Pentru angajați, cele mai mari provocări sunt cele legate de calitatea comunicării interumane (sau absența acesteia), de calitatea colaborării cu restul echipei, interpunerea spațiului și timpului profesional peste cel personal și implicit de interferențele produse de spațiul domestic peste timpul alocat activităților profesionale.

banner_redhatPentru companii, nivelul de implicare a angajaților și menținerea motivației acestora, controlul activităților desfășurate și utilizarea unor sisteme de raportare adecvate, disponibilitatea și siguranța datelor, cât și securizarea accesului reprezintă principalele provocări. Dacă provocările legate de resursele umane au un grad înalt de complexitate și presupun rezolvări de durată, cele legate de disponibilitate și securitate se pot soluționa mult mai simplu, prin implementarea unor tehnologii care să susțină productivitatea și eficiența angajaților care lucrează de la distanță.

Companiile care până în martie 2020 au investit în tehnologie au fost cele avantajate, pentru că au putut trece peste ultimele luni fără întreruperi semnificative ale activității. A fost cel mai potrivit moment – dacă se poate spune așa – de a testa rentabilitatea unor soluții și tehnologii.

Pentru restul companiilor, transferul activităților din spațiul clasic de birou în spațiul casnic a ridicat o serie de probleme serioase legate de conectivitate, disponibilitate și siguranță a datelor. Corelat cu faptul că 25% dintre angajați admit că nu au respectat în totalitate politicile de siguranță ale companiei angajatoare pe perioada lucrului de acasă, pentru a-și proteja datele și aplicațiile, echipele IT trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a extinde și propaga politicile de securitate la un alt nivel, care depășește perimetrul al infrastructurii IT tradiționale.

Implementarea sau revizia politicilor de securitate este astăzi esențială, luând în considerare nivelul fără precedent de adopție a digitalizării, atât la nivel de business cât și la nivel de consumator: în doar 8 săptămâni, la nivel global, procesul de digitalizare a evoluat cât în 5 ani, în afara contextului pandemiei.

Care sunt principalele priorități pentru a păstra opțiunea de acasă, în siguranță?

Încurajarea telemuncii nu poate aduce decât beneficii pe termen lung, pentru companiile care optează să o facă: reduce nivelul de emisii de carbon, scade costurile administrative, permite accesarea unor resurse umane diverse, consolidează loialitatea angajaților oferind celor din urmă posibilitatea de a avea un echilibru mai bun între viața personală și obiectivele profesionale.

Pentru a adopta în siguranță această formă de lucru de la distanță, companiile vor trebui – dacă nu făcut-o încă – să își educe suplimentar angajații privitor la potențialele riscuri de securitate și să implementeze tehnologii care să faciliteze accesul la aplicațiile și la datele din rețeaua organizației, ca instrumente esențiale de colaborare.

De la utilizarea unor parole mai puternice, autentificare multifactor, instalarea patch-urilor și update-urilor, utilizarea unui antivirus, a unui firewall, folosirea unei soluții VPN care să pună angajații în legătură securizată cu datele și aplicațiile companiei, până la sesiuni dedicate de training care să ofere ghidaj esențial utilizatorilor privind riscurile de securitate – companiile vor fi cel mai probabil ocupate și în următoarele luni cu consolidarea arhitecturii și a sistemului informatic care să susțină telemunca, o recentă necesitate care tocmai a avut ocazia să își dovedească beneficiile.

 

Citește și:

Cum să folosești inteligent timpul când lucrezi de acasă