IT Efficiency / Sustainability, Networking — June 19, 2020 at 3:47 pm

3 motive pentru care telemunca este o opțiune de viitor

by

În perioada de carantină cele mai multe dintre companiile care puteau să îi țină pe angajați acasă au făcut-o. Multe companii globale precum Facebook, Shopify, Twitter, Google, Visa sau American Express și-au anunțat intenția de a păstra această formulă cel puțin până la finalul anului, iar o parte inclusiv în 2021.

teleworking-fortinetȘi în România o serie de companii, care au experimentat telemunca în ultimele luni, au anunțat că reîntoarcerea la birou nu se va produce mai devreme de luna septembrie, lăsând posibilitatea de a prelungi perioada telemuncii, în funcție de evoluția pandemiei. Alte companii au implementat deja soluții mixte de lucru, în care prezența la birou alternează cu săptămânal cu telemunca. În mod similar, în domeniul educației superioare, numeroase universități din România au anunțat deja că admiterea se va face online, în vreme ce multe universități occidentale și-au informat deja studenții că anul universitar 2020-2021 va continua în aceeași formulă exclusiv digitală în care s-a încheiat.

În mod evident, deciziile au avut la bază intenția de a oferi angajaților sau studenților un plus de siguranță în ceea ce privește starea de sănătate. Dar, fără îndoială, faptul că prima parte a anului a testat eficiența modelului online a contat, de asemenea.

Dacă până în 2020 angajații visau la posibilitatea de a lucra o zi de acasă, de acum înainte aceasta va fi – cel mai probabil – varianta acceptată pentru o bună parte din companiile unde acest lucru este posibil.

Productivitatea testată, motivația angajaților și reducerile de costuri administrative sunt trei motive pentru care telemunca este un model viabil și de viitor, indiferent de recomandărilor oficiale privitoare la distanțare fizică sau limitare a interacțiunilor sociale.

Angajații au prins gustul și – fără a plasa telemunca într-un context idilic – își doresc, în general, continuarea posibilității de a lucra de acasă 1-2 zile din săptămână. Cel mai mult le-a lipsit colaborarea creativă, socializarea cu colegii, dar și anumite facilități tehnice care nu au putut fi replicate în spațiul casnic.

banner_redhatCum au trăit experiența telemuncii angajații care până în martie 2020 nu avuseseră această opțiune?

“Faptul că am lucrat de acasă în aceste două luni m-a ajutat să-mi organizez mai bine activitatea, neavând zgomotul de fundal din biroul open-space. Pot spune că am fost mult mai productivă. Am reușit să dedic timp pasiunilor mele, să-mi corectez dieta și programul de masă. Indiferent cât de dragi îmi sunt colegii și activitatea de zi cu zi, de fiecare dată când voi putea, voi lucra de acasă.”
Iulia B., eCommerce Manager, Companie comerț retail

“Chiar dacă în primele săptămâni a fost dificil să lucrez de acasă un copil mic, de 3 ani și diverse activități treburi casnice minore, capacitatea de concentrare clar mi-a fost inițial afectată. Dincolo de ceva probleme cu conexiunea WiFi și dificultăți logistice (birou mai mic, scaun mai puțin confortabil) acasă eram mai odihnită, mă bucuram mai mult de scurtele pauze. Pe viitor, mi-ar plăcea să lucrez de acasă 2-3 zile pe săptămână.”
Geanina F., Programator, Companie utilități

“Nu am simțit nicio diferență în ceea ce privește calitatea muncii, comunicarea intre colegii realizându-se extrem de simplu; a lipsit doar interacțiunea umană și socializarea. Munca de acasă ne-a permis mai multă flexibilitate, am avut posibilitatea să interacționam mai mult cu familia, să mâncăm mai sănătos, să ne ocupăm mai mult de educația copiilor.”
Silvia B., Product Manager, Companie FMGC

“Deși încărcarea a fost mai mare, lucrând de acasă am reușit să fiu mai eficientă. La nivel de tehnologie, compania ne-a pus la dispoziție tot ceea ce era necesar pentru a rămâne în contact cu aplicațiile, datele și colegii. Am tipărit mai puțin și am digitalizat fluxuri. A fost o experiență pozitivă din care am învățat multe.”
Anca D., Manager, Instituție bancară

“Am câștigat zilnic 1-2 ore altfel pierdute în trafic; ore câștigate zilnic pentru familie, pentru hobby-uri, odihnă, timp liber, citit etc. Din punct de vedere al relațiilor profesionale, lipsa discuțiilor față-n față a fost un minus și ca atare numărul convorbiri telefonice și e-mail-uri a crescut. O combinație între telemuncă-muncă la birou pare formula de succes, atât pentru confortul angajatului, cât și pentru eficiența activității.”
Iulian S., Programator, Companie IT

“Inițial, lucratul de acasă a fost dificil: monitorul mai mic, conexiunea instabilă, copilul și rutina casnică au îngreunat activitatea profesională. În scurt timp am realizat că timpul câștigat și posibilitatea de a mă organiza diferit – mă fac mai productivă. Sesiunile video online m-au ținut aproape de colegi. Telemunca este o opțiune pe care mi-aș dori să o păstrez și pe viitor, măcar o zi pe săptămână!”
Cristina B., Asistent Manager, Companie distribuție IT

“Chiar dacă activitățile s-au mutat integral online, interacțiunea umană în grup, spontană, nu a putut fi mutată în lucrul de la distanță. Pe de alta parte, însă, am avut o libertate mai mare în rezolvarea task-urilor. Timpul câștigat din deplasarea la serviciu, cât și pauzele scurte le-am folosit la maxim în scurte activități familiale, ceea ce cred că va fi amintirea frumoasă care va rămâne din această perioadă.”
Cătălin M., Cadru Universitar, Instituție de educație superioară

Experiențele sunt diferite, iar telemunca este o opțiune viabilă doar pentru anumite companii sau organizații, în funcție de domeniul de activitate. Mai potrivită pentru mediile largi, corporatiste, în care delimitarea responsabilităților este mai strictă, telemunca nu este neapărat soluție viabilă sau necesară pentru companii de dimensiuni mai reduse, cu un profil creativ, în care în care relația interumană și colaborarea strânsă dintre colegi reprezintă un atu.

“Singurul beneficiu important al perioadei în care am lucrat de acasă a fost că am petrecut mai mult timp cu familia: ne-am redescoperit, am gătit și ne-am jucat împreună. Pe plan profesional, deși comunicarea atât cu colegii, cât și cu clienții a fost în regulă, mi s-a confirmat că în domeniul acesta, întâlnirea față-n față cu clientul și consultările directe cu colegii sunt vitale. Din punctul meu de vedere, telemunca nu poate fi o opțiune exclusivă pe termen lung, cel puțin nu în domeniul arhitecturii.”
Gabriel R., Director, Birou de arhitectură

Un model mixt pare astăzi ideal pe termen lung, capabil să completeze într-o manieră optimă necesitățile de interacțiune, comunicare interumană cu cele legate de echilibrul familial și nevoia de timp liber. Un astfel de model presupune însă ajustări de proceduri, modificări logistice și o infrastructură consolidată tehnologic.

Echipele IT au fost în ultimele luni printre cele mai muncite departamente din cadrul oricărei organizații care și-a continuat activitatea de la distanță. Pentru 63% dintre specialiștii IT trecerea activității în afara spațiului de birou a însemnat o creștere cu 37% a volumului de muncă, după cum indică un recent studiu realizat de Ivanti pe un eșantion de 1600 de specialiști IT.

66% dintre specialiștii IT au raportat o creștere volumului problemelor de securitate în acest mediu de lucru lărgit remote. Dintre problemele raportate, în top se situează problemele de securitate. De la probleme legate de VPN, email-uri cu conținut malițios, nerespectarea procedurilor de securitate din partea angajaților, până la diverse alte vulnerabilități software.

Pentru un model bazat exclusiv pe telemuncă și, în mod egal, pentru un model mixt – în care angajații alternează biroul cu spațiul casnic pentru desfășurarea activităților profesionale, Fortinet a gândit soluții complete de securitate, într-o gamă largă de echipamente și soluții, corespunzătoare necesităților companiilor, în funcție de mărimea acestora. Activitățile profesionale uzuale, training-urile și chiar sesiunile de lucru în echipă se pot desfășura în condiții optime de siguranță.

Echipamentele FortiGate sunt definite ca dispozitive de tip firewall, dar în plus vin cu suport integrat SSL IPsec  sau VPN, permițând companiilor să asigure utilizatorilor săi conectarea la datele și aplicațiile organizației, în siguranță, de la distanță.

FortiGate vine cu o gamă completă de echipamente, de la cele mai mici – potrivite pentru companii cu până la 30 de utilizatori concurenți, până la mașini complexe care acoperă cu succes necesitățile organizaților de mari dimensiuni, cu o infrastructură distribuită și până la 5000 de tunele VPN concurente.

Soluțiile Fortinet nu se rezumă la siguranța conexiunii, ci continuă cu protecția dispozitivelor end-point, asigurată prin FortiClient. În condițiile în care angajații se conectează de acasă la resursele corporatiste, folosind diverse dispozitive și nu neapărat folosind laptopul de serviciu, o astfel de soluție este vitală pentru a evita cazurile în care echipamente neprotejate pot deveni, neintenționat, porți nesecurizate de acces, breșe de securitate.

În situația prelungirii pe termen nedeterminat a opțiunii angajaților de a lucra de acasă sau de oriunde, securitatea va rămâne o prioritate vitală care vizează infrastructura, datele, aplicațiile și dispozitive utilizate. Companiile au acum posibilitatea de a redistribui o parte dintre bugetele câștigate din reducerea costurilor logistice și administrative în tehnologie. Va fi o investiție pe termen lung, care va permite menținerea în siguranță a opțiunii angajaților de a lucra de acasă.

 

Citiți și:

FortiGate asigură protecția integrală a rețelelor de date

Prima soluție securizată SD-Branch din industrie care extinde securitatea la WAN și Access Edge