Hardware — September 4, 2020 at 10:21 am

NVIDIA GeForce RTX seria 30 pe statiile de gaming Predator Orion

by

Predator-Orion-3000-smAcer anunță disponibilitatea noilor procesoare grafice NVIDIA® GeForce RTX™ din seria 30 pe gama sa de desktopuri de gaming Predator Orion. De asemenea, dezvăluie mai multe detalii pentru Predator X25, un monitor de gaming de 360 Hz cu NVIDIA G-SYNC® și Reflex Latency Analyzer.

Noile procesoare grafice NVIDIA GeForce RTX Seria 30, a doua generație RTX, prezintă noi nuclee RT, nuclee Tensor și multiprocesoare de streaming, oferind imagini uimitoare, cadre extrem de rapide și accelerare AI în jocuri și aplicații creative. Alimentată de arhitectura NVIDIA Ampere, care oferă creșteri de până la 1,9 ori a performanței pe watt față de generația anterioară, seria RTX 30 asigură experiențe grafice la orice rezoluție, chiar și până la 8K. GeForce RTX 3090, 3080 și 3070 reprezintă cel mai mare salt tehnologic al procesoarelor grafice din istoria NVIDIA.

„Acer se bucură să fie printre primii care oferă cele mai noi procesoare grafice NVIDIA GeForce RTX Seria 30 pe desktop-urile din seria de gaming Predator Orion”, a declarat Jeff Lee, General Manager, Stationary Computing, IT Products Business, Acer Inc. „Pentru jucătorii care își doresc cele mai recente descoperiri în ceea ce privește performanța, desktopurile Predator echipate cu cele mai noi plăci grafice le vor oferi o experiență de gaming de neegalat.”

„Pe noile desktop-uri de gaming Predator Orion, procesoarele noastre GeForce RTX din seria 30 oferă performanțe de top pentru jucători”, a declarat Matt Wuebbling, vicepreședinte GeForce Global Marketing la NVIDIA. „Cele mai recente procesoare grafice alimentate de arhitectura NVIDIA Ampere oferă cea mai realistă grafică cu ray-tracing și funcții AI de ultimă generație, oferind jucătorilor experiențe de joc incredibile.”

Seria de desktopuri de gaming Predator Orion este concepută pentru a se distinge față de competiție, fapt evident încă de la prima vedere. Fiecare platformă este un monstru definit prin specificații avansate și design unic, iar șasiul de culoare neagră este accentuat de iluminarea RGB, personalizabilă în până la 16,7 milioane de culori.