Bizpoint — January 28, 2021 at 12:22 pm

Cheltuielile IT cresc în 2021

by

financial stock market graph on laptop screen 3d illustrationConform ultimului raport Gartner, anul 2021 va însemna creşterea cheltuielilor firmelor cu soluţii tehnologice, însă firmele vor trage o linie de demarcaţie fină între economisirea de bani şi creştere de afaceri prin soluţii de lucru la distanţă.

Ca nivel global, cheltuielile IT vor ajunge la aproape 4000 de miliarde USD în 2021, reprezentând o creştere de peste 6 la sută faţă de anul trecut.

Autorii raportului notează că responsabilii IT din firme vor fi nevoiţi la un efort considerabil de echilibristică în 2021 între economisirea banilor şi extinderea infrastructurilor IT.

Odată cu revenirea economiei la un anumit grad de certitudine, firmele vor investi în IT de o manieră conformă cu aşteptările lor de creştere şi nu cu nivelurile curente de venituri. Iar asta înseamnă că în 2021 transformarea digitală, având în frunte proiecte care necesită un timp redus până la generarea de valoare, va fi cea care va obţine cele mai multe fonduri şi atenţia prioritară a factorilor de decizie.

Gartner susţine că toate segmentele de cheltuieli IT vor creşte în acest an. Zona de software pentru firme va cunoaşte cea mai puternică revenire, cu o creştere de 8,8%. Al doilea segment important va fi reprezentat de cel de dispozitive IT, cu o creştere de 8%, ceea ce va însemna un nivel de peste 705 miliarde USD.

Mai important, suportul pentru soluţiile de lucru la distanţă va rămâne una din preocupările principale pe o perioadă de mai mulţi ani. Gartner previzionează un nivel de cheltuieli IT legat de astfel de soluţii de aproape 333 miliarde USD în 2021, ceea ce va reprezenta o creştere de aproape cinci la sută faţă de 2020.