NEWS — May 19, 2021 at 3:17 pm

Telekom Romania lansează proiectul Futureproof pentru a sprijini Generația Z

by

FUTUREPROOFÎn Europa, mai mult de 1 din 2 tineri din Generația Z este îngrijorat pentru viitorul său, care a fost influențat puternic de pandemia de Coronavirus.

Proiectul Futureproof, lansat în 10 țări ale Grupului Deutsche Telekom, printre care și în România, își propune să susțină Generația Z și să valorifice puterea instrumentelor digitale pentru a ajuta generația viitoare în drumul către un viitor de succes. Este o platformă de sprijin care a fost dezvoltată pentru a demonstra potențialul uriaș al Generației Z și pentru a-i inspira pe tineri să identifice oportunități pentru viitoarele cariere, dar și să descopere abilități pe care ei nu le-au valorificat încă.

Proiectul Futureproof a fost dezvoltat în parteneriat cu personalități din rândul Generației Z, dar și cu un grup de experți în HR. Acesta are drept scop conectarea utilizatorilor și oferirea unui acces facil la o serie de materiale inspiraționale și instrumente pentru descoperirea abilităților necesare în conturarea viitoarei cariere. Proiectul este susținut de Billie Eilish, câștigătoarea a șapte premii GRAMMY.

În centrul Proiectului Futureproof se află un instrument digital (https://futurefeed.telekom.com/ro-RO) cu acces gratuit care ajută Generatia Z să înțeleagă mai bine abilitățile și modul în care acestea sunt conectate la oportunitățile viitoare de carieră. Platforma folosește modelul RIASEC (personalitate vocațională) pentru a-i inspira pe tinerii utilizatori să identifice oportunități viitoare pentru cariera lor. Instrumentul ii ajuta pe tineri sa inteleaga cum pasiunile, abilitatile, talentele si personalitatea lor contribuie fundamental la formarea lor profesionala si in alegerea celei mai bune modalitati de a folosi aceste atribute personale in carierele lor viitoare.

Mai multe informatii sunt disponibile aici: www.telekom.com/projectfutureproof