Cloud Computing, Enterprise Software — June 28, 2021 at 7:37 am

Cum îți gestionezi eficient business-ul de la distanță

by

De ce viitorul managementului vizionar este în cloud

Industria de cloud computing va depăși valoarea de 832 de miliarde de dolari până în 2025, față de peste 371 de miliarde de dolari în 2020 – după cum estimează o analiză Research and Markets din august 2020. Având în vedere situația la nivel global, cererea pentru soluții și servicii în cloud a crescut exponențial și din ce în ce mai multe companii și-au direcționat bugetele către digitalizare.

Wizrom_ERP_CloudÎn același timp, un studiu realizat recent de Boston Consulting Group și BestJobs arată că 9 din 10 români își doresc să lucreze complet sau parțial de la distanță, după încheierea pandemiei. Mai mult, 30% dintre angajații români consideră că telemunca ar trebui să reprezinte jumătate din timpul lucrat, în timp ce doar 5% vor să se întoarcă la vechiul program de lucru, cu 100% prezență fizică, conform unei cercetări EY România.

Munca de la distanță sau în regim hibrid va rămâne o realitate pe termen lung și va continua să ridice provocări noi în managementul resurselor și al angajaților

Toate aceste date corelate ne arată că multe companii vor trebui să ia în considerare managementul resurselor și al oamenilor de la distanță pe o perioadă nedeterminată. Nu doar atât, dar și variantele de muncă în regim hibrid vor presupune o serie nouă de procese și proceduri, astfel încât managerii să asigure continuitatea business-ului fără impact asupra livrabilelor la clienți.

În acest context, softurile de business disponibile în cloud sau în versiuni web-based sunt modalități excelente de a asigura flexibilitatea și, în același timp, eficiența angajaților prin accesul la toate informațiile de care aceștia ar putea avea nevoie. Un astfel de software ce asigură suport major pentru munca de la distanță sau sistem hibrid este o soluție ERP disponibilă ea însăși de la distanță, printr-o platformă web ușor de folosit – versiunea web-based a ERP-ului WizPro.

Similar, o altă soluție absolut necesară pentru buna desfășurare a activității oricărei companii este WizCount. Sub forma unei soluții de software flexibilă, personalizabilă și ușor de folosit, ea poate revela aspecte financiare foarte importante pentru manageri atunci când aceștia sunt în postura de a lua decizii de business.

Dacă vorbim, în schimb, de angajați, pe lângă cei care au ajuns să prefere munca remote, au fost și mulți care au întâmpinat dificultăți în a se adapta unui mod de lucru 100% la distanță. Acestora li s-a părut dificil să-și păstreze puterea de concentrare sau să-și organizeze proiectele la fel de eficient cum o făceau anterior. De aceea, indiferent dacă se rămâne la un mod de lucru de la distanță sau hibrid, o opțiune de luat în considerare este introducerea unei aplicații de gestionare a timpului care să ajute echipele să-și respecte deadline-urile și, astfel, obiectivele. O altă opțiune la fel de utilă este și o aplicație de management al proiectelor care poate simplifica extraordinar de mult munca echipelor. Mai mult decât atât, pentru orice manager introducerea unui program de gestionare a resurselor umane ce include capabilități de pontaj de la distanță poate fi o soluție foarte simplă de a respecta prevederile legale. Cu ajutorul WizOne, spre exemplu, echipele își pot înregistra corect timpul pe care îl dedică diferitelor proiecte sau clienți, dar și compania respectă obligațiile impuse de Codul Muncii.

Revoluția managementului eficient și vizionar în cloud: acces instant la date de business de oriunde, în orice moment și de pe orice dispozitiv
Indiferent că vorbim de soft-uri ERP, HR sau contabilitate, pandemia a arătat managerilor cât de important este să poată accesa, în timp real, informații valoroase de business, indiferent de locul în care se află. Astfel, companiile vor avea, în continuare, nevoie de soluții care să le ajute să susțină desfășurarea activității fără întreruperi indiferent dacă se lucrează full-remote sau hibrid. WizPro este, de aceea, disponibil la distanță, iar orice utilizator poate să acceseze toate funcționalitățile ERP de care are nevoie, de la modulul financiar-contabil la gestiunea de stocuri, aprovizionare sau controlul calității și producției, de oriunde, de pe orice laptop cu acces la Internet.

Soluțiile software în cloud pentru managementul resurselor și al angajaților sunt ușor și rapid de implementat, la costuri reduse

Dezvoltarea soluțiilor software de business în cloud a apărut ca răspuns la mobilitatea sporită a managerilor și angajaților. Astfel, dacă vorbim de sistemul ERP WizPro sau de softul de HR WizOne, acestea pot fi accesate de pe orice dispozitiv (desktop, laptop, telefon mobil sau tabletă), fără să mai fie nevoie de instalarea on-premise. Fiecare utilizator primește un link de acces, user, parolă și instrucțiuni de utilizare.

Dacă utilizarea unui software instalat on-premise implică investiții financiare dincolo de prețul licenței, aplicațiile în cloud presupun mai puține costuri. Mai mult, un studiu realizat de compania de cercetare Nucleus Research arată că o soluție software în cloud se amortizează de 2,1 ori mai repede decât un soft instalat on-premise.

Pe lângă rapiditate în implementare și costuri reduse, soluțiile ERP sau HR ca WizPro și WizOne sunt deja protejate de cele mai avansate sisteme de securitate și oferă spațiu suficient de stocare. Practic, tot ce are nevoie un utilizator este un dispozitiv conectat la internet, fără cerințe specifice de capacitate de procesare sau stocare.

logo-color-01Wizrom: experiență de peste 25 de ani în livrarea de soluții inteligente și inovatoare de ERP, WMS, TMS, BI sau HR

Cu peste 25 de ani de experiență pe piața din România, Wizrom oferă unele dintre cele mai avansate soluții software de planificare și optimizare a business-ului. Peste 4.100 de clienți activi folosesc softurile noastre ERP, WMS, TMS, BI sau HR și avem peste 40.000 de licențe instalate în companii de toate dimensiunile și din orice industrie, indiferent că vorbim retail, distribuție, producție, servicii, sectorul bancar, asigurări sau domeniul auto.

Cu o echipă de peste 120 de profesioniști cu experiență în IT, misiunea noastră este să oferim partenerilor soluții inteligente și inovatoare, care să le asigure succesul în business. Pentru mai multe detalii, ne găsiți pe www.wizrom.ro.