Analiza — September 6, 2021 at 7:20 pm

Realizarea echității și apartenenței următorii pași importanți

by

Preocuparea noastră a fost să luăm acele măsuri care să ne confirme valorile – o companie diversă, cu perspective unice. Așadar, anul trecut am acționat cu un obiectiv clar.

dellA trecut puțin timp de când am intrat în noul meu rol la Dell Technologies, acela de responsabil pentru diversitate și incluziune. Îmi păstrez mintea deschisă în timp ce aflu care sunt cele mai mari nevoi ale membrilor echipei și ale comunităților. Membrii echipei noastre au ca obiectiv asigurarea de oportunități egale pentru toți. Este esențial sprijinul pe care îl primim. Împreună, lucrăm pentru a îndeplini așteptările pe care ni le-am propus: să construim o comunitate în companie care să fie reprezentativă pentru societate, pe baza unor progrese măsurabile în direcția obiectivelor noastre legate de gen și etnie până în 2030.

Așa cum reflectam în Raportul nostru privind diversitatea și incluziunea din 2021, suntem mândri de progresele noastre în a crea un mediu în care toți să poată avea succes. Reprezentativitatea femeilor, a afro-americanilor și a hispanicilor/latino a crescut la toate nivelurile. Însă această reprezentativitate, la Dell Technologies dar și în industria tehnologică per total, nu este încă acolo unde ar trebui să fie, inclusiv dacă ne raportăm la criza de personal, concretizată în deficitul de 4,3 milioane de talente tehnologice așteptat până în 2030. În calitate de lider în tehnologie, știm că mai sunt multe de făcut.

Preocuparea noastră este să luăm acele măsuri care să confirme cine suntem – o companie diversă, cu perspective unice – la cel mai profund nivel. Așadar, vom continua cu aceste preocupări care să ne ajute să abordăm cele mai presante probleme sociale și să creăm un sentiment mai profund de apartenență în echipa noastră globală de 158.000 de colegi:

Abordarea impactului COVID-19: nedreptățile și inegalitățile continuă să afecteze grupurile subreprezentate din întreaga lume și am constatat o creștere în acest sens pe măsură ce pandemia continuă. Echipa noastră lucrează pentru a susține, a pleda și a realiza angajamentele pe care le-am luat pentru a stimula progresul. Doar un exemplu: în 2020 femeile au pierdut la nivel global peste 64 de milioane de locuri de muncă sau 5% din totalul locurilor de muncă pe care le dețineau, în timp ce doar 3,9% din locurile de muncă ocupate de bărbați au fost desființate. Din fericire, la Dell nu am constatat nivelul de declin pe care îl observăm la nivelul forței de muncă în general. Dar asta nu înseamnă că nu am fost afectați. Adăugarea și extinderea beneficiilor pentru părinții care lucrează – cum ar fi îngrijirea copiilor, îndrumarea și soluțiile pentru școala online – au ajutat. Dezvoltarea profesională continuă și alte genuri de sprijin vor fi modalități importante de a investi în succesul femeilor din companie.

Investiții în locurile noastre de muncă. Flexibilitate și susținere. Ne preocupă consolidarea unui sentiment profund de apartenență într-un mediu hibrid, prin instrumente și o cultură corporate care să ofere posibilitatea de a  alege și flexibilitate pentru toți membrii echipei. Conectarea membrilor echipelor în noi modalități – prin grupuri de sprijin și reflecție și prin sesiuni de wellness și educaționale – a fost esențială pentru sprijin reciproc. Aceste puncte de conexiune au ajutat ca participarea la grupul nostru de resurse pentru angajați (ERG) să crească la 44% față de 34% anul trecut.

Extinderea oportunităților de învățare pentru a stimula incluziunea: am dezvoltat programul nostru de instruire fundamentală în domeniul diversității și incluziunii și am facilitat înțelegerea prejudecăților subconștiente, a comportamentelor de excludere și microagresiunilor. Suntem încântați că aproape 100% dintre managerii noștri au participat la traininguri pe aceste teme anul trecut. Dar trebuie să continuăm. Cu noua noastră abordare, numită Be the Change, participarea membrilor echipelor se va desfășura pe tot parcursul anului în puncte cheie, cum ar fi recenzii de performanță și checkin-uri cu managerul sau echipele..

Reducerea decalajului în ceea ce privește talentul tehnologic și creșterea diversității: Am extins parteneriatele noastre cu universități cu prezență afro-americană importantă, cu instituții care deservesc minorități și cu colegii comunitare, pentru a încuraja relațiile și pentru a-i sprijini pe studenți să-și dezvolte abilități tehnologice. Angajările de personal din aceste medii au crescut cu 42% față de anul trecut. De asemenea, examinarea atentă a forței de muncă actuale a dus la promovarea la nivel global a femeilor, respectiv a minorităților subreprezentate în SUA (afro-americani și hispanici/latino). Aceste acțiuni accelerează trecerea la o echipă de conducere în care 40% să se identifice ca femei la nivel global, iar 15% ca afro-americani sau hispanici/ latino în SUA până în 2030.

Trebuie să ne asigurăm pe mai departe că Dell este un loc în care toți putem prospera și în care să ne simțim autentici. Acesta este motivul pentru care cei mai importanți lideri ai noștri au obiectivele de diversitate incluse în criteriile de performanță, iar managerii de resurse umane primesc feedback la capitolul incluziune.

În anul ce urmează, ne vom concentra pe extinderea oportunităților pentru echipele și comunitățile noastre. Vom sprijini prin acțiune și promovare politici și o legislație cu impact asupra comunitățile noastre locale în domeniul incluziunii, cum ar fi accesul la tehnologii și programe de deprindere a abilităților digitale. Învățarea continuă  va rămâne cheia în progresul nostru, pentru a identifica practici de lucru mai incluzive și mai echitabile pe care le putem încorpora în întreaga organizație.

Succesul nostru are efecte dincolo de birourile noastre, în comunitățile noastre și poate fi un catalizator pentru schimbare. Aceasta este intenția noastră și așteptăm cu nerăbdare să ne împărtășim experiențele pentru un impact cât mai mare.

De Vanice Hayes