Analiza — March 30, 2022 at 3:22 pm

Creşterea cheltuielilor IT alimentează revenirea economică

by

Firma globală de cercetare Forrester a publicat recent un raport în care arată că piaţa globală de tehnologie va avea parte de o creştere robustă de 6% în 2022 şi 2023, o rată de creştere semnificativ mai mare decât ratele anterioare pandemiei sanitare. Conform analiştilor Forrester, acţiunile firmelor de tehnologie au explodat în 2021 datorită ratelor mici ale dobânzilor şi injecţiilor de lichidităţi ale băncilor centrale în scopul de limitare a impactului economic al pandemiei sanitare.

iStock_000000114287_L1În ceea ce priveşte diversele sectoare de creştere, Forrester arată că furnizorii de servicii cloud, cum ar fi AWS, Google Cloud şi Microsoft Azure au cunoscut creşteri de peste 40% în ultimele 12 luni. Serviciile IT sunt previzionate să crească cu aproape 7%, iar aşteptările legate de această creştere arată o rată mult mai rapidă decât ratele de dinainte de pandemie, alimentată fiind de transformarea digitală, investiţiile în cloud şi momentum-ul anului 2021.

Din acest punct de vedere, confidenţialitatea datelor, securitatea software şi serviciile de management date generează oportunităţi de consultanţă. Forrester notează că în 2021 firme mari precum Accenture, Wipro şi Infosys au avut parte de cele mai mari rate de creştere a veniturilor, de 21%, 18%, respectiv 14%. Totodată, disponibilitatea limitată a talentelor a ridicat costurile de externalizare şi consultanţă. Însă, în decurs de cinci ani, aproape două treimi din eforturile de dezvoltare in-house de produse ar putea adopta instrumente low-code sau no-code pentru reducerea presiunilor legate de costul muncii.

Abordând cheltuielile din Europa, Forrester previzionează că software-ul şi serviciile IT vor antrena peste 80% din cheltuielile europene cu tehnologia în următorii trei ani. Analiza arată că ţările care vor adopta ‘tehnologii de frontieră’ şi vor facilita utilizarea acestora de către IMM-uri vor înflori. La fel, ţările cu niveluri scăzute de taxe corporate, care investesc în industrii favorabile investiţiilor R&D şi care valorifică rolul specialiştilor IT şi al start-up-urilor tehnologice vor fi martorele unor cheltuieli tehnologice majore.

La nivel global, Forrester previzionează o creştere de 10,5% a cheltuielilor software. Soluţiile software de tip cloud vor continua să câştige cote tot mai mari din piaţa software. În mod similar, previziunea arată că nivelul de cheltuieli cu mediul de cloud public se va dubla până în 2025.

Cea mai rapidă creştere a cheltuielilor IT este previzionată a se întâmpla în regiunile America de Nord şi Asia-Pacific. Aceste regiuni îşi vor reveni cel mai rapid din perioada de stagnare cauzată de pandemia sanitară. Datele strânse de firma de analiză arată că America de Nord va creşte cu 7%, în vreme ce Asia-Pacific va creşte cu peste 6%, întrucât unul din jucătorii majori din regiune, China, îşi bazează o cotă mare a economiei pe dezvoltare software in-house şi exporturi tehnologice.

Nu în ultimul rând, raportul arată că Europa devine cel mai mare importator de software dezvoltat în Statele Unite. Mai puţin de o treime din cheltuielile software europene se fac pe soluţii dezvoltate în Europa, însă aici Uniunea Europeană intenţionează să cheltuiască până la zece miliarde euro în următorii şapte ani ca să construiască un sector de cloud computing ‘al casei’, care să concureze ofertele de tip Amazon, Google şi Alibaba.