Pharma & Health — July 28, 2022 at 12:33 pm

DRUID și Infermedica dezvoltă un Asistent Virtual inovator de verificare a simptomelor, pentru Rețeaua Regina Maria,

by

DRUID a finalizat un nou proiect de asistență medicală conversațională pentru Rețeaua de sănătate Regina Maria, cu ajutorul Infermedica, o companie specializată în dezvoltarea de soluții de tehnologie medicală. Acesta oferă pacienților români un instrument sigur de evaluare a simptomelor medicale și de recomandare a specialității medicale potrivite, în funcție de simptomele descrise.

virtual-call-center_chat-bot_ai_covid_by-jackie-niam-getty-images-100848222-largeNoul Asistent Virtual inteligent este disponibil în mod gratuit pacienților Regina Maria pe site-ul rețelei de sănătate și în aplicația mobilă și creează o experiență digitală excelentă pentru aceștia, ghidându-i rapid și eficient către medicul specialist potrivit pentru o programare. Procedura este simplă: odată ajunși online, pacienții răspund unei liste cuprinzătoare de întrebări ce ajută puternicul motor AI din spatele platformei conversaționale să le evalueze simptomele și factorii de risc. În urma acestei analize a simptomelor și având la dispoziție o bază de date solidă, de peste 720 de afecțiuni medicale, Asistentul Virtual îndrumă pacientul să facă o programare la specialitatea medicală potrivită, într-un proces complet automatizat și digitalizat. În timp, Asistentul Virtual va îmbunătăți în mod semnificativ traseul pacientului, va eficientiza numărul și calitatea vizitelor medicale – medicul având acces la simptomele descrise de pacient online, care sunt salvate automat în sistem în momentul realizării programării și, pe termen lung, va încuraja educația și prevenția medicală, ghidând oamenii mai precis către un posibil diagnostic și sprijindu-i astfel să ajungă din timp la medicul potrivit.

Asistentul Virtual a fost construit de echipa DRUID pornind de la API-ul Infermedica, o tehnologie care oferă acces flexibil la toate caracteristicile disponibile pe platforma cu același nume. Această platformă reprezintă, de fapt, un set complex de instrumente și tehnologii medicale avansate, inclusiv un motor de inferență bazat pe inteligență artificială și o bază de date care conține mii de concepte medicale validate clinic. Până acum, platforma a susținut peste 10 milioane de controale digitale de sănătate în întreaga lume, iar acest număr va crește pe măsură ce va fi utilizat în mod regulat de cei peste 5 milioane de pacienți ai Rețelei Regina Maria.