Networking — September 27, 2022 at 11:44 am

AXIS Object Analytics oferă acum posibilitatea urmăririi timpului petrecut într-o anumită zonă

by

Axis Communications a anunțat lansarea în versiune beta a unei funcții de monitorizare a timpului petrecut într-o anumită zonă*, disponibilă ca parte a celei mai recente versiuni a aplicației AXIS Object Analytics. Această funcție inteligentă poate fi utilizată pentru a declanșa un eveniment atunci când un obiect staționează într-o zonă monitorizată pe o perioadă mai lungă decât durata de timp definită de utilizator. De exemplu pentru a detecta prezența prelungită și nejustificată a oricăror obiecte.

object-analytics1Aplicația AXIS Object Analytics este preinstalată pe camerele de rețea Axis compatibile, adăugând valoare fără niciun cost suplimentar. Aceasta utilizează algoritmi pe bază de inteligență artificială și condiții comportamentale pentru a analiza scena și comportamentul spațial al obiectelor prezente în aceasta, ignorând sursele irelevante obișnuite de evenimente nedorite.

Aplicația este concepută să permită monitorizarea proactivă și accesarea informațiilor concrete și utile, astfel încât utilizatorii să se poată concentra asupra obiectelor de interes și evenimentelor care necesită atenție. Acest lucru ajută utilizatorii să răspundă în mod adecvat la evenimentele care se produc în timp real.

Scenariile sunt configurate și adaptate ușor, cu doar câteva clicuri, la nevoile de monitorizare specifice, fiind posibilă rularea simultană a mai multor scenarii. Aplicația monitorizează în mod inteligent scena pentru a determina dacă și când trebuie declanșat un eveniment în cazul în care sunt detectate obiectele selectate.

Caracteristicile principale includ:
– Sistem de analiză video edge;
– Clasifică persoanele și vehiculele;
– Rulează simultan mai multe scenarii;
– Configurare flexibilă și ușoară;
– Preinstalată fără costuri suplimentare.

Această soluție scalabilă de analiză la marginea rețelei procesează și analizează imaginile video live direct pe cameră, eliminând nevoia utilizării de servere costisitoare. Acest lucru îmbunătățește timpul de procesare a datelor și reduce la minimum lățimea de bandă și capacitatea de stocare necesare. În plus, utilizarea sistemului de gestionare a evenimentelor al camerei permite integrarea cu AXIS Camera Station și toate celelalte sisteme de video management importante.

 * Disponibil în versiunea firmware 10.12.