Studii — October 27, 2022 at 1:12 pm

Companiile de top au progresat cu raportarea privind schimbările climatice

by

Studiul KPMG privind Raportarea de Sustenabilitate a analizat rapoartele de sustenabilitate & ESG a 5.800 companii din 58 de țări și jurisdicții, inclusiv România.

Reduce CO2 emissions and carbon footprint to limit global warming and climate change. Sustainable development and green business based on renewable energy, electric transport, offset by planting treeConstatările publicate recent indică faptul că încă există o decuplare între urgența de a aborda schimbările climatice și echitatea socială și rezultatele financiare oferite de mediul de afaceri. Se evidențiază o creștere în ceea ce privește raportarea de sustenabilitate.

Aproape toate (96%) cele mai mari 250 companii din lume – cunoscute sub denumirea G250 – publică o formă de raportare de sustenabilitate. De-a lungul timpului, s-a înregistrat o creștere constantă și consecventă în ceea ce privește raportarea la nivelul așa numitelor N100 (cele mai mari 100 de companii din fiecare țară și jurisdicție analizată). Dacă acum 10 ani doar două treimi din cadrul companiilor din N100 publicau rapoarte de sustenabilitate, acum procentul a crescut la 79%.

Perspective la nivel național, România
Analiza primelor 100 de companii din România ierarhizate în funcție de cifra de afaceri (N100) evidențiază o creștere a numărului companiilor ce raportează informații privind sustenabilitatea sau ESG (+ 8 puncte procentuale comparativ cu ediția anterioară). Din totalul companiilor analizate, 74 au publicat informații privind performanța de sustenabilitate fie în cadrul unui raport local fie prin intermediul rapoartelor elaborate la nivel de Grup, ce au inclus și date privind operațiunile din România.

Pentru elaborarea Studiului KPMG din acest an, au fost luate în considerare rapoartele publicate în perioada 2020-2022. S-a constatat că din totalul companiilor care au publicat informații non-financiare în această perioadă, 47 au raportat datele locale în cadrul raportului emis de compania mamă sau a grupului din care fac parte, 21 de companii au realizat și publicat rapoarte locale și doar 6 firme cu capital românesc privat sau de stat au publicat informații consistente privind aspecte ESG sau de sustenabilitate.

Studiul din acest an evidențiază următoarele tendințe la nivelul companiilor ce au publicat un raport local de sustenabilitate:

• Companiile care raportează au o preferință evidentă pentru comunicarea informațiilor ESG prin intermediul unui raport separat în detrimentul includerii acestor date în rapoartele lor financiare anuale. Astfel, doar 12 companii din N100 au comunicat la nivel național aspecte de sustenabilitate și ESG în raportul anual disponibil.

• Constatăm un interes tot mai mare pentru folosirea unor standarde de raportare recunoscute. 25 din cele 27 rapoarte locale analizate au menționat utilizarea Standardului Inițiativei Globale de Raportare (GRI) în procesul de elaborare a rapoartelor, mai mult decât o dublare a rezultalelor din studiul anterior.

• Verificarea datelor raportate de către o terță parte este o practică aflată încă în stadiu incipient, analiza din acest an evidențiind doar 8 rapoarte pentru care a fost emisă o opinie de către un verificator independent. În majoritatea cazurilor, opinia este de asigurare limitată și se referă la un set restrâns de indicatori.

• Preocupările referitoare la schimbările climatice au un caracter pronunțat și la nivel local, 18 companii dintre cele ce publică un raport local având stabilite ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, doar 4 dintre companiile incluse în analiză raportează la nivel local riscurile asociate schimbărilor climatice conform recomandărilor TCFD, iar conectarea remuneraței membrilor consiliilor de administrație de atingerea unor indicatori de performanță de sustenabilitate a fost identificată la nivelul a doar 3 organizații ce raportează local.