Hardware — February 7, 2023 at 11:33 am

Noua serie AccurioPrint 850i și 950i de la Konica Minolta

by

Konica Minolta a lansat noua serie de echipamente de tipar digital monocrom – AccurioPrint 850i și AccurioPrint 950i – având ca scop susținerea clienților în reevaluarea procesului de printare din mediile office, corporate și comercial. Acestea oferă un sistem de operare simplu, performanțe ridicate și integrare completă în fluxurile de lucru ce utilizează servicii cloud.

konicaRitmul rapid în care se desfășoară activitățile zilnice de astăzi, încurajează consumatorii să solicite instrumente eficiente, tehnologii premium de securitate și sisteme extrem de automatizate pentru a beneficia de un mediu de lucru sigur și fiabil. Seria de echipamente AccurioPrint 850i și AccurioPrint 950i oferă toate cele de mai sus și multe altele în plus.

Cele două sisteme de tipar digital alb-negru – AccurioPrint 850i și AccurioPrint 950i – aduc cu ele o stabilitate remarcabilă de printare, mulțumită multiplelor îmbunătățiri de care beneficiază. Pornind de la nivelul de durabilitate excelent și construind o unitate strânsă cu funcționalitățile de bază ale unui MFP, cele două modele oferă o viteză de printare de până la 85 de pagini pe minut – pentru AccurioPrint 850i – și până la 95 de pagini pe minut (48 de pagini A3/min) – pentru AccurioPrint 950i. Seria multifuncționalelor de birou bizhub i este dotată cu funcții de conectivitate digitală avansate, permițând printarea oricând și de oriunde, iar noile echipamente aduc un plus de funcții puternice de finisare.

AccurioPrint 850i/950i de la Konica Minolta sunt modele de ultimă generație ale bizhub i-Series, care păstrează motorul Minerva și combină funcțiile, operațiunile și serviciile. Aceste sisteme sunt potrivite pentru afacerile de tipar cu producție redusă și pentru birourile cu volum mare de printare, inclusiv pentru sectoarele educaționale, guvernamentale și de servicii profesionale.

Andre Statkus, Senior Product Manager Professional Printing, Konica Minolta Business Solutions Europa: „Acordăm o mare importanță capacității clienților noștri de a-și dezvolta afacerea cu ajutorul soluțiilor noastre. Noua serie AccurioPrint 850i/950i reprezintă un alt pas major în abordarea noastră de parteneriat prin care ne susținem clienții să regândească posibilitățile de printare și să maximizeze oportunitățile apărute. Operarea simplă și performanțele ridicate ale acestor echipamente sunt condiții de bază pentru a obține o eficiență maximă și pentru a finaliza lucrările de tipar rapid și fără agitație. În același timp, integrarea completă cu serviciile cloud va oferi procesele potrivite la momentul potrivit pentru a construi fluxuri de lucru mai convenabile. Cea mai recentă tehnologie de securitate și o serie de opțiuni de finisare vor fi adăugate, de asemenea, pentru a crește interesul asupra acestor sisteme avansate.”

Pentru mai multe informații despre AccurioPrint 850i/950i, accesați: https://bit.ly/40mj7Yw