Guvernare/Licitatii — March 10, 2023 at 5:01 pm

ANCOM supune consultării publice lista localităților acoperite cu rețele publice fixe de comunicații de bandă largă

by

In vederea indeplinirii obiectivelor din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), respectiv Investitia I11 – „Implementarea unei scheme de sprijin a utilizarii serviciilor de comunicatii prin diferite tipuri de instrumente pentru beneficiari, cu accent pe zonele albe” din Componenta 7, Autoritatea supune consultarii publice situatia localitatilor din Romania cu privire la existenta de retele publice fixe de comunicatii electronice de banda larga.

image010Obiectivele consultării publice

Prin derularea acestei consultari, ANCOM urmareste verificarea corectitudinii informatiilor pe care le detine, la nivel de localitate, privind acoperirea cu retele fixe de banda larga care deservesc utilizatorii finali, persoane fizice si, totodata, colectarea intentiilor de investitii in dezvoltarea in urmatorii 3 ani a unor retele fixe de banda larga ultrarapida in localitatile in care nu exista deja astfel de retele.

Modalitatea de desfășurare a procesului de consultare publică

Lista detinuta de ANCOM cu privire la acoperirea teritoriului Romaniei cu retele publice de comunicatii electronice capabile sa asigure accesul persoanelor fizice la servicii de internet de banda larga, la punct fix, precum si modalitatea de raspuns pot fi gasite aici.

Persoanele interesate care detin informatii pertinente si constata inadvertente intre datele prezentate in lista si situatia existenta in realitate sau persoanele care au in plan sa investeasca in urmatorii ani in localitatile in care nu exista retea publica fixa de banda larga ultrarapida sunt invitate sa semnaleze inadvertentele, respectiv sa-si exprime intentia, prin completarea cu informatii relevante a campurilor din cadrul listei de localitati, respectand indicatiile de raspuns din anuntul de consultare publica. Informatiile si propunerile pot fi transmise pana la data de 24.03.2023, prin e-mail pe adresa networks@ancom.ro.