NEWS — June 8, 2023 at 1:20 pm

Transport gratuit la comenzile online Altex

by

Începând cu 8 iunie, clienții Altex beneficiază de transport gratuit la domiciliu, la toate comenzile online realizate pe platformele altex.ro, mediagalaxy.ro sau în aplicație, indiferent de valoarea comenzii.

Altex transport gratuitLivrarea gratuită se aplică clienților înregistrați, ce au cont online, pe o perioadă de timp nelimitată. Produsele comandate vor fi livrate gratuit, oriunde în țară.

Pentru livrările la domiciliu, clienții pot opta ca metodă de plată să achite cash sau cu card bancar la Pos direct la livrator.

„Clienții își doresc să economisească atât timp cât și bani. Prin urmare, pentru a face experiența clienților cât mai plăcută, ne asumăm angajamentul de a face cumpărăturile online mai accesibile, mai comode și mai prietenoase. Eliberăm clienții noștri de grija costurilor de transport, pentru produsele care nu intră în categoria bunurilor voluminoase, astfel încât aceștia să se poată bucura de produsele dorite fără niciun efort suplimentar”, spune Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex România.

Din cadrul campaniei de transport gratuit sunt excluse anumite categorii de produse, precum băuturi, anvelope, jante, roți, biciclete, articole de fitness de mari dimensiuni, panouri fotovoltaice, mobilier sau electrocasnice mari precum aparate frigorifice, mașini de spălat rufe și vase, uscătoare de rufe, cuptoare incorporabile, plite incorporabile, aragazuri, hote, aparate de incalzire aer, aparate de încălzire și preparare apa menajeră și aparatele de răcire aer.

Regulamentul campaniei și mai multe detalii sunt disponibile aici.