Retail / Horeca — June 27, 2023 at 3:04 pm

Flanco are etichete electronice în toată rețeaua de magazine

by

1920x1080_Flanco_magazin_siteLuna aceasta, Flanco a finalizat procesul de implementare a etichetelor electronice în întreaga rețea de magazine. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul unui an și jumătate și a presupus o investiție în valoare de 3,5 milioane de euro.

„Obiectivul nostru a urmărit trei paliere importante: clienții, echipa și mediul înconjurător”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail. „Ne-am propus ca prin acest proiect să reducem timpul de așteptare din magazine, să creștem disponibilitatea colegilor noștri de a veni în întâmpinarea clienților, să eliminăm din programul lor activități redundante în era digitală – precum permanenta tipărire, tăiere și poziționare a etichetelor la raft – și, desigur, să renunțăm la cât mai multe surse de poluare, pentru ca activitatea noastră să fie cât mai prietenoasă cu mediul înconjurător.”

Pe lângă eficientizarea activităților și a timpului consultanților, implementarea etichetelor electronice contribuie și la economisirea utilizării de hârtie – aproximativ un milion de coli tipărite anual, care înseamnă peste 120 de copaci salvați an de an.

Acțiunea de implementare a etichetelor electronice se înscrie într-un proces mai amplu de digitalizare a documentelor utilizate în cadrul activității din sediu și din magazine, inițiat de companie în anul 2020, cu scopul eficientizării proceselor și protejării mediului înconjurător.

Cele cinci mari proiecte – în prezent implementate cu succes – au fost: introducerea sistemului ERP (un sistem informatic utilizat de companii pentru gestionarea resurselor), semnarea electronică a contractelor de credit, implementarea etichetelor electronice, transmiterea de documente în format digital (EDI – Electronic Data Interchange), precum și utilizarea soluțiilor de arhivare electronică.