Business — August 31, 2023 at 4:18 pm

AUSTRIACARD HOLDINGS înregistrează performanţe mari în primul semestru din 2023

by

Veniturile grupului au crescut cu 32.1%, ajungând la 181,2 milioane euro, alimentate de performanţele înregistrate cu produsele şi soluţiile de plată şi de contribuţia pachetului majoritar de acţiuni achiziţionat recent într-o firmă de servicii poştale din România.

46x46_AUSTRIACARDCreşterea a fost importantă pe toate pieţele – Europa de Vest, ţările nordice, cele două Americi au crescut cu 30,4 % la nivelul de 68,2 milioane euro, regiunea Europei Centrale şi de Est şi ţările DACH au crescut cu 19,7%, ajungând la 84,5 milioane euro, iar Turcia, Orientul Mijlociu şi Africa au crescut cu 74,7%, ajungând la 32 milioane euro.

Profitul net după taxare a crescut cu 156,8%, ajungând la 12,3 milioane euro, iar rata profitului s-a îmbunătăţit la 6,8% faţă de 3,5% în ultima jumătate de an.

Pe lângă toate acestea, ca să gestioneze mai bine expansiunea rapidă pe noi pieţe, compania a implementat o nouă structură corporate, bazată pe segmentele majore de piaţă. Noua structură va facilita vânzarea transfrontalieră a portofoliului în creştere de soluţii precum şi îmbunătăţirea serviciului cu clienţii.

1599833729663Vice preşedintele şi CEO-ul companiei, Panagiotis Spyropoulos, a declarat: „În prima jumătate a acestui an am continuat să avem rezultate solide. Ca să capitalizăm mai bine extinderea firmei şi extinderea portofoliului de soluţii rezultate în urma recentelor achiziţii de succes, am trecut la reorganizarea strategică a grupului pe baza zonelor geografice. Am integrat pieţele majore pe care operăm în clustere separate, fiecare fiind conduse de un EVP, membru al consiliului de administraţie. Mai departe, luăm în considerare alte achiziţii care ne vor îmbogăţi portofoliul, în consonanţă cu strategia noastră de a deveni un lider internaţional în soluţii de plată, securitate date şi tehnologii digitale”.