Asigurați fiabilitatea, siguranța, securitatea cibernetică, confidențialitatea, corectitudinea, transparența, sustenabilitatea și conformitatea, la toate nivelurile operațiunilor dumneavoastră, cu serviciile DIGITAL TRUST oferite de Grupul SGS.
Tehnologiile de ultimă generație precum AI, robotica, calculul cuantic, realitatea augmentată și 5G transformă rapid toate industriile. Ele oferă oportunități fără precedent, dar vin la pachet și cu riscuri semnificative. Încrederea digitală (în engleză Digital Trust) cere ca tehnologiile și serviciile digitale – precum și organizațiile din spatele acestora – să acționeze responsabil și să protejeze interesele publicului larg. Iată motivul pentru care guvernele, organismele de certificare și organizațiile reprezentative din cele mai variate industrii, stabilesc standarde și reguli care pot garanta o transformare digitală responsabilă.
Serviciile SGS din domeniul siguranței digitale permit organizației dumneavoastră să navigheze printr-un peisaj complex, asigurând fiabilitatea, siguranța, securitatea cibernetică, confidențialitatea, corectitudinea, transparența, sustenabilitatea și conformitatea pentru toate soluțiile digitale și, desigur, pentru procesele organizaționale aferente. Abordarea noastră holistică acoperă întregul lanț valoric digital – de-a lungul ciclurilor de viață – sprijinind numeroase sectoare cheie, de la sănătate și automobile până la facilitățile de producție inteligente.
Fie că aveți nevoie de o planificare sigură, de audituri de conformitate, evaluare tehnică, testare sau monitorizare continuă, suntem partenerul de care aveți nevoie pentru a construi încrederea digitală.
Securizați întreaga organizație, pe întregul lanț valoric, prin DIGITAL TRUST
Vă putem ajuta să:
– Înțelegeți contextul actual al siguranței digitale. Oferim analize de identificare a lipsurilor, evaluări de risc și cursuri de sensibilizare, pentru a vă ajuta să identificați cum se poziționează organizația și soluțiile dvs. digitale din punct de vedere al încrederii digitale și al conformității.
– Asigurați maturitatea proceselor digitale. Evaluările și serviciile noastre vă permit să identificați eventualele lacune și să respectați cerințele specifice industriei în ceea ce privește inteligența artificială, confidențialitatea datelor și securitatea cibernetică.
– Confirmați îndeplinirea cerințelor și asigurați o monitorizare continuă. Oferim servicii complete de certificare, evaluări ale încrederii digitale și servicii de monitorizare continuă, pentru a vă valida și prezerva conformitatea, în contextul în care tehnologiile evoluează și se schimbă non stop.
– Încurajați conformitatea de-a lungul întregului lanț valoric. Lucrăm pe toate verigile lanțului valoric, pentru a asigura și verifica încrederea digitală a soluțiilor dvs.
Serviciile oferite de Grupul SGS în acest domeniu, acoperă:
– Testarea autovehiculelor. Siguranța este esențială pentru industria auto, iar testarea cuprinzătoare și conformitatea sunt mijloacele prin care producătorii și organismele de reglementare speră să o obțină.
– E-mobilitate. Pe măsură ce apar tehnologii noi, producătorii și furnizorii de automobile din întreaga lume au nevoie din ce în ce mai mult de consiliere pentru a garanta că vehiculele lor electrice și componentele acestora sunt sigure și respectă standardele și reglementările internaționale.
– Testarea compatibilității electromagnetice. Dispozitivele electronice trebuie să respecte cerințele pieței privind compatibilitatea electromagnetică (CEM). Acestea nu trebuie să interfereze cu alte dispozitive electronice și trebuie să fie imune la interferențele produse de alte dispozitive, în caz contrar existând riscul funcționării defectuoase, al apariției interferențelor sau al nerespectării reglementărilor.
– Siguranța funcțională. Experții noștri ajută organizațiile să respecte standardele internaționale de siguranță și securitate – de exemplu ISO 26262, IEC 61508, IEC 61511, ISO 13849, ISO/SAE 21434, IEC 62443 – și să câștige astfel încrederea clienților.
– Siguranța funcțională de proces. Recunoscuți drept „părinți ai siguranței funcționale”, specialiștii în procese au fost primii care au elaborat și introdus standarde de siguranță funcțională, în urma unor incidente periculoase care au avut loc pe la sfârșitul anilor 1990. Rezultatul a fost IEC 61508. De atunci, acesta a fost urmat de o serie de standarde precum IEC 61511, care acoperă aplicațiile relevante pentru siguranță din sfera proceselor.
– Dispozitive medicale. SGS vă poate ajuta să introduceți dispozitivele medicale pe piață în siguranță și eficient. Experții noștri efectuează o gamă largă de teste standard și non-standard pe dispozitive medicale, certificându-le prin intermediul organismelor notificate.
– Securitatea cibernetică a tehnologiei operaționale se referă la protejarea sistemelor, rețelelor și echipamentelor utilizate la monitorizarea și controlul proceselor industriale, infrastructura critică și sistemele fizice aferente. În contextul digitalizării rapide a peisajului industrial contemporan, atacurile cibernetice asupra sistemelor OT sunt din ce în ce mai frecvente și mai grave. De la ransomware la întreruperi operaționale, atacurile nu amenință doar securitatea datelor ci și siguranța activelor, a forței de muncă și fiabilitatea activității dumneavoastră. Asigurarea unor fluxuri operaționale continue și sigure necesită o strategie robustă de siguranță cibernetică OT.
– Testare wireless. Tehnologia 5G a schimbat lumea, extinzând capacitatea rețelei de a suporta din ce în ce mai multe dispozitive conectate, la viteze de rețea din ce în ce mai mari. Experții noștri wireless se asigură că produsele dumneavoastră sunt testate conform celor mai înalte standarde, oferind un portofoliu complet de servicii pentru întregul ecosistem wireless, inclusiv producători de dispozitive originale (ODM), producători de echipamente originale (OEM), operatori de rețea, furnizori de chipseturi/module și integratori IoT.
Despre SGS
SGS, lider mondial în testare, inspecție și certificare, operează o rețea globală de peste 2.700 de laboratoare și subsidiare în 119 țări, susținută de o echipă de 99.250 de profesioniști dedicați. Cu o tradiție de peste 145 de ani în excelența serviciilor, combinăm precizia și rigurozitatea specifice companiilor elvețiene pentru a ne ajuta clienții să atingă cele mai înalte standarde de calitate, siguranță și conformitate.
Promisiunea brandului nostru, When you need to be sure, reflectă angajamentul față de seriozitate, integritate și încredere, oferind soluții care sprijină companiile să se dezvolte în siguranță. Serviciile noastre sunt livrate cu mândrie sub brandul SGS sau sub umbrela altor mărci de încredere precum Brightsight, Bluesign, Maine Pointe și Nutrasource.
SGS este listată la SIX Swiss Exchange sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).