INTERVIU, Networking — February 18, 2026 at 1:51 pm

Allied Telesis: Tendințele cheie pe zona networking în 2026

by

În 2026, rețelele se bazează pe simplitate, securitate și scalabilitate. Pe măsură ce tehnologia continuă să evolueze, IMM-urile care investesc într-o rețea inteligentă, gestionată în cloud și sigură vor fi mai bine poziționate pentru a crește, a se adapta și a prospera. 

marius-catalin gheorghe

Despre tendintele care modelează abordările acestora privind conectivitatea prin cablu și wireless, securitatea rețelei, cloud privat și dezvoltarea competențelor IT, am discutat cu Marius-Cătălin Gheorghe, Regional Sales Manager la Allied Telesis.

Club IT&C:  În 2026, implementările AI vor continua să se accelereze, cu implicații profunde pentru rețea. Care sunt avantajele de care vor beneficia companiile în urma acestor implementări? 

Pe măsură ce companiile continuă să adopte tehnologii de generație următoare pentru a stimula transformarea digitală, a atinge excelența operațională și a îmbunătăți experiența utilizatorului, alinierea capacităților rețelei devine din ce în ce mai imperativă.
Piața globală a soluțiilor de rețele industriale se preconizează că va crește de la 46,93 miliarde USD în 2026.
Având în vedere aceste perspective, suntem încântați să oferim partenerilor și clienților noștri soluții de rețea inteligente Allied Telesis, oferind asistență completă pentru a le spori capacitatea de a optimiza și proteja infrastructura de rețea.

Companiile vor beneficia de o serie de avantaje dintre care se disting:

• Timpul scurt de remediere a unor incidente interne, pentru că timpul contează mai ales în domenii critice unde orice secundă poate costa foarte mulți bani.
• Automatizarea proceselor, pentru că marea majoritate a administratorilor de rețea, au activități repetative ce pot fi acoperite de AI
• Costuri operaționale mai scăzute, orice companie are în spatele ei un om al cifrelor ce analizează
• Flexibilitate, prin faptul că este activ 27/7 dedicat nevoilor tale, cu datele complete a sistemului în timp real, acest lucru oferind un plus în rezolvarea rapidă a incidentelor.

Allied Telesis a implementat în platforma de cloud, OneConnect, AI Network Assitant, un expert virtual ce îți stă la dispoziție fără încetare, salvând timpul administratorului de rețea cu informații bazate pe analiză, predictibilitate și automatizare bazată pe AI în rezolvarea problemelor.

one-connect--social

Club IT&C:  IMM-urile adesea nu au timp/ echipe pentru a gestiona sisteme IT complexe. Rămân automatizarea și rețelele gestionate în cloud indispensabile? Sunt dispuse companiile să plătească experți care pot gestiona simultan atât conectivitatea, cât și securitatea?

Serviciile în cloud rămân indispensabile, iar externalizarea serviciilor de securitate și conectivitate este un plus pentru IMM-uri, deoarece nu au timp de greșeli și downtime mare.
Companiile sunt dispuse să plătească un contract externalizat pentru rezultatele ce reies la finalul zilei, și anume o bună funcționare a rețelei și siguranța documentelor sensibile, mai ales în acest momente când marea majoritate a companiilor folosesc un mod de lucru hybrid, iar atacurile cybernetice sunt în creștere de la zi la zi.

Club IT&C: Wi-Fi 7 la nivel de companie va deveni mainstream în 2026. Rămâne totuși Wi-Fi 6 soluția ideală în acest an?

Nu consider că companiile vor simți o nevoie acută în implementarea unei rețele Wi-Fi 7, deoarece o astfel de trecere poate aduce costuri ridicate companiilor, ținând cont că marea majorate a dispozitivelor au conectivitate Wi-FI 6/6E, iar incompatibilitea cu rețele Wi-Fi 7  ar aduce un dezvantaj, neputând fi exploatat la capacitate maximă.
Wi-Fi 6/6E va râmâne în 2026 un mod de lucru pentru companii, acesta fiind foarte bine implementat în acest moment și poate oferi predictibilitate, stabilitate la performanțe excelente.

Club IT&C:  Amenințările cibernetice cresc, iar securitatea rețelei nu mai poate fi o idee ulterioară pentru companii. Sunt suficiente echipamentele de rețea pentru a le proteja împotriva activităților rău intenționate?

Nu, echipamentele de rețea singure nu mai sunt suficiente pentru a proteja o companie împotriva activităților rău intenționate. Switch-urile, routerele și firewall-urile tradiționale sunt esențiale, dar ele reprezintă doar fundația. În prezent, securitatea trebuie gândită ca un ecosistem integrat, nu ca un simplu set de echipamente, iar flexibilitatea soluților Allied Telesis  ajută integrarea acestora într-un mod simplu în orice domeniu de activitate.

Revenind la răspunsul meu, atacurile sunt din ce în ce mai complexe și reușesc să evite mecanismele clasice de securitate, mai ales când intervine factorul uman ținând cont ca în zilele nostre lucrul hybrid este unul destul de des întâlnit.

Club IT&C: Munca hibridă a devenit parte a realității IMM-urilor. Care este soluția ca angajații/clienții să poată lucra fără întrerupere, oriunde s-ar afla?

Această provocare, nu una imposibilă, trebuie gândită ca o soluție combinată, care să includă o rețea sigură, fiabilă și redundantă.

Metoda preferată de companii pentru accesul de la distanță este VPN-ul, care poate fi o sabie cu două tăișuri:
•  Ajută angajații să lucreze de la distanță și să devină o extensie a rețelei companiei.
•  Configurat incorect poate produce consecințe grave, de aceea  companiile utilizează moduri alternative de securizare a rețelei prin ZTNE ( Zero-Trust Network Access )

O rețea sigură cu Zero-Trust este tipul de acces securizat ce poate limita accesul angajaților doar la aplicațiile necesare, astfel încât să reducă atacurile cibernetice.

Rețelele fiabile sunt necesare în ziua de azi, pentru că volumul de muncă este unul mare, iar companiile ce au fabrici sau lucrează cu date care necesită transmiterea în timp real, nu pot avea întârzieri sau probleme de rețea. Allied Telesis livrează echipamente fiabile și menține calitatea tuturor echipamentelor prin standarde bine stabilite în fabricile sale.

Partenerii trebuie să învețe că o retea reduntantă este foarte importantă și nu doar costul ar trebui să dicteze decizia. Trebuie să analizeze pe termen lung, că o soluție bine gandită din start poate costa mai puțin în viitor și aici nu ne gândim doar la costul de achiziție, ci la mentenanta echipamentelor, timpul petrecut pentru configurare, durata soluționării unei avarii ș.a.m.d, acestea fiind costuri pe care aproape nimeni nu le consideră relevante..

Club IT&C: Sustenabilitatea este acum o prioritate a afacerii. Cum alegem soluțiile de rețea eficiente energetic și construite pentru a rezista, care ajută la reducerea costurilor și a impactului asupra mediului în timp?

În ziua de azi tot mai multe companii au adoptat tipul acesta de abordare legată de sustenabilitate, și da este o prioritate pentru ei, deoarece reducerea costurilor enegiei poate fi una semnificativă. Când gândim o soluție trebuie să începem cu calcularea TCO (Total cost of ownership ) pe o perioadă de minim 5 ani. Acesta ar trebui să fie un punct de pornire pentru o alegerea corectă. Al doilea pas vizează proiectarea soluției, astfel încât consumul energetic să fie unul redus și anume, port sleep, switch-uri cu densitate mare de porturi, virtualizarea sau stacking pentru o administrare unificată, etc..

Acestea sunt punctele de bază în construirea unei soluții sustenabile, rezistentă în timp și impact major asupra mediului.

Allied Telesis se distinge prin oferirea unei garanții hardware implicite LLW și prin angajamentul său față de disponibilitatea produsului, chiar și în contextul deficitului global de chipset-uri. Acest atribut îl diferențiază de celelalte oferte disponibile pe piață.