Transport/Travel — May 29, 2020 at 1:49 pm

GEFCO are o nouă structură de conducere în divizia Air&Sea, un român coordonează linia automotive

by

GEFCO, lider în soluții multimodale pentru lanțurile de aprovizionare, a anunțat o nouă structură de conducere în cadrul divizei sale Air & Sea, de transport maritim și aerian. Reorganizarea va consolida abordarea orientată către consumator și va accelera business-ul în trei sectoare cheie: industrie, automotive și life sciences & healthcare.

Paul-Henri Fréret, Vicepreședinte al diviziei Air & Sea
Paul-Henri Fréret, Vicepreședinte al diviziei Air & Sea

Paul-Henri Fréret, Vicepreședinte al diviziei Air & Sea a fost numit la conducere în luna februarie. Având o vastă experiență în cadrul companiei, Paul-Henri a fost responsabil pentru business-ul din Asia și America Latină, pe lângă coordonarea operațiunilor Grupului PSA de la sediul central. De asemenea, Paul a mai deținut funcții de management la nivel global, pentru depozitele logistice și divizia de transport rutier.

În luna mai, Cyril Lefebvre a fost promovat în funcția de Director Global de Marketing și Vânzări, după ce anterior a condus operațiunile din Franța. Cu o experiență robustă în operațiunile de transport maritim și aerian la GEFCO și în cadrul altor companii cu profil de expediere mărfuri, Cyril Lefebvre va contura și conduce strategia comercială și de marketing a diviziei la nivel mondial.

Adrian Drăghici a fost numit în funcția de Market Line Manager pentru industria auto.

Serge Kisselevsky ocupă funcția de Industry Market Line Manager, în timp ce Karin Van-Den Brekel va continua să conducă divizia Life Sciences & Healthcare, rol pe care l-a ocupat încă din 2019.

Aceste domenii vor fi susținute de un nou manager pe comercial, Amer Benouda și de un nou manager pe linia de închirieri, Romain Bérard.

“Sunt foarte încântat să pot conduce organizația în această nouă fază de creștere”, a spus Paul-Henri Fréret, Vicepreședintele diviziei Air & Sea. „Cu o prezență în 116 țări, noua noastră structură organizatorică este concentrată pe satisfacerea nevoilor clienților în toate zonele de expediere a mărfurilor. Vom folosi puternica noastră expertiză din domeniul  transportului maritim și aerian în asociere cu alte divizii GEFCO pentru a oferi soluții integrate unice.”

Cerere ridicată pentru transportul aerian (charter) în timpul epidemiei COVID-19

De la începutul epidemiei COVID-19, divizia Air & Sea a GEFCO a implementat cu succes soluțiile logistice Time Critical (urgente) pentru a asigura continuitatea lanțurilor de aprovizionare ale clienților. Pentru doi jucători europeni importanți din industria auto, GEFCO a livrat 750 de tone de piese de schimb auto din China în Franța, inclusiv compresoare turbo, pistoane, panouri de control și uși prin opt zboruri charter pentru a preveni oprirea producției.

De asemenea, pentru un lider mondial în domeniul diagnosticării medicale, GEFCO a transportat 30 de tone de echipamente medicale, inclusiv kituri de testare COVID-19, din Franța până la destinații din Algeria, Tunisia și Arhipelagul Antile. Astfel a ajutat spitalele și laboratoarele private să facă față cererii crescute. În mod similar, GEFCO a transportat săptămânal aproximativ 1.000 de paturi medicale către diverse destinații din Europa pentru un important producător european de dispozitive medicale și echipamente chirurgicale pentru a face față cererii deosebite de paturi și dispozitive medicale în timpul crizei COVID-19.

Citește și:

GEFCO VISIBILITY le permite companiilor să fluidizeze expedierile de mărfuri

GEFCO obține certificatul GDP pentru transportul rutier de produse farmaceutice în alte nouă țări

GEFCO lansează două soluții phygital inovatoare

GEFCO ales de către Airbus să administreze ambalajele reutilizabile pentru un lanț de distribuție sustenabil