NEW TECHNOLOGY — March 13, 2023 at 11:49 am

IMPULS-Leasing România implementează un asistent virtual inteligent

by

DRUID și IMPULS-Leasing România, jucător din industria locală de leasing, anunță implementarea unei soluții de AI conversațional menită să simplifice și să digitalizeze interacțiunea clienților cu compania.

chatbotAsistentul virtual inteligent ILINCA este disponibil direct pe site-ul companiei și poate oferi asistență non-stop vizitatorilor care caută informații pe o varietate de subiecte, oferind răspunsuri personalizate la întrebările acestora despre contractele lor de finanțare, înregistrare, plăți în avans sau întârzieri de plată. Asistentul conversațional învață din fiecare interacțiune nouă, extinzându-și astfel capabilitățile de asistență cu fiecare săptămână care trece.

Planul este ca ILINCA să fie, în curând, completată cu o secțiune de tip Self Service, unde clienții își vor putea gestiona online contractele și toate detaliile aferente acestora. De asemenea, asistentul virtual va putea elibera automat pentru clienții autorizații care să le permită să părăsească țara cu mașina aflată în leasing, declarații necesare pentru reparații în service sau pentru emiterea vinietelor de parcare pentru București.

În plus față de capabilitatea existentă de tip FAQ, ILINCA le oferă clienților și un mijloc ușor, rapid și complet digital de a-și actualiza informațiile personale. Disponibilă atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii, această funcționalitate se traduce printr-o sesiune de chat ghidată, care asistă clientul în timp ce acesta parcurge toți pașii necesari pentru a îndeplini cerințele din reglementările existente.

ILINCA poate sprijini și în procesul de vânzare, oferindu-le angajaților din dealership-uri auto suport conversațional în a pregăti oferte de leasing pentru clienți și a valida pre-aprobarea acestora pe loc. Această funcționalitate este posibilă datorită integrării asistentului virtual inteligent cu sistemul intern al IMPULS-Leasing România, ceea ce îi oferă acces la informațiile de care are nevoie pentru a pregăti o ofertă personalizată pentru fiecare achiziție individuală.

Captură